Sigur că, în fond, nu există justiție la vlahii noștri dragi, și nici nu ar fi putut exista, fiindcă dacă ar fi existat mai rămâneau politruci în libertate (și care să nu moară în pușcărie, fiindcă ar fi avut condamnări grele) doar cât să umpli un mic Băicoi de politruci.
Sigur că, în fond, nu există educație la vlahii noștri iubiți, fiindcă dacă ar fi existat ar fi clădit caractere și n-ar mai fi băltit România în cel mai ordinar și jegos balcanism, n-ar mai fi avut retardul istoric sever pe care îl conservă cu bestialitate. Sigur că, în fond, nu există administrație eficientă la vlahii noștri (specialii!), fiindcă dacă ar fi existat ar fi existat spitale (măcar pentru marii arși) sau autostrăzi care să fie mai mari decât Terentele din borcan.
Sigur că românii și-au lucrat singuri aici înainte, dar apoi au zis că nu sunt aceia. A venit Soros, a venit Macron și a furat apa din baraje.
Ca să se salveze de la irelevanță, PSD a decăzut în hârdăul proiectat de Dragnea: un PSD anti-european, „patriotic“. Și asta se cheamă la vlahi schimbare. Fiindcă dacă minte nu e, nimic nu e. Spirit
critic – ciuciu. Viziune – nema. Doar trai pe datorie, parazitarea brutală a statului eșuat, capturat de o clică de securiști vechi și noi.
Un Securistan vesel și stupid în care dacă ajungi, fie și din întâmplare, și ești un om cinstit îți vine să urli la fiecare pas: cum puteți, bă, trăi așa, în cloaca asta?!
Așa cum știm toți cei care la începutul noului mileniu am citit „As time goes by“, o colecție de texte ale unui îndrăgit nuvelist bucureștean, când vreun început de laudă se apropia periculos de Cehov, acesta își oprea interlocutorul cu frumoasa întrebare: „Nu ați observat dacă la magazinul din colț se vindea marmeladă?“.
Cred că e limpede că atâtea dintre mărețele noastre figuri publice, din politică, economie și cultură, nu au știut vreodată să dea înapoi în fața lingușelilor și autolingușelilor, altfel n-ar fi sfârșit ca aceste triste statui de autosuficiență și delir, altfel, n-ar mai fi fost mărețele noastre figuri publice, se înțelege.
Și la sfârșit au rămas acestea trei: revolta, deznădejdea și sila. Și mai mare între toate e sila.
A, și tandră aducere aminte că de ziua lor națională, când au împlinit o sută de ani de la făurirea României Mari, românii o aveau la Palatul Victoria pe madam Dăncilă.
De la Brătianu și Regina Maria la Dăncilă și Grindeanu – iată, nici n-a durat mult, dar și-au desăvârșit românii lucrarea, bravo.
1.150 de vizualizări
