Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Știi unde să te angajezi la stat și cîștigi!

Zoom Știi unde să te angajezi la stat și cîștigi!

Dan Radu Rușanu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, a cîștigat în ultimele două luni din 2013 peste 72.000 de euro. Cu un serviciu așa de bun Simona Halep ar putea să atace cu lejeritate primul loc în clasamentul WTA.

Traian Băsescu vrea să facă plîngere penală împotriva lui Victor Ponta pentru corupție și abuz în serviciu. Mă rog, ca să-l dea în judecată, o s-o pună pe Ioana să împrumute niște avocați buni de undeva.

Ponta vrea să continue cu PNL în USL. Pentru orice eventualitate, a mai înregistrat la OSIM alte cîteva denumiri: USS, USB, USM, că nu se știe niciodată ce îți rezervă viitorul.

Adrian Papahagi se retrage din viața politică. Probabil omul vrea să se dedice mai mult circului ieftin pe care-l face în studiourile teve.

Petru Luhan, europarlamentarul pedelist, a trimis Regatului Unit al Marii Britanii o scrisoare în care se dă Cupidon: "Drag Regat, pot să te numesc așa, nu? (…) Chiar dacă de-a lungul timpului ai tot căutat pe cineva care să-ți fie fidelă și să te iubească necondiționat, dar ți-ai pierdut încrederea în puterea iubirii și ai devenit morocănos și neprietenos cu cei care au încercat să îți cîștige afecțiunea". Că tot ai amintit de afecțiune, dragă Petrule, caută-te rapid! Sincer, ce ai tu nu cred că trece doar cu frecție și aspirină!

nicio vizualizare

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta