Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Strict secret în văzul lumii. Un miliard și jumătate în modernizarea bazei Kogălniceanu

Zoom Strict secret în văzul lumii. Un miliard și jumătate în modernizarea bazei Kogălniceanu

Chiar dacă parte din trupele americane au fost retrase din România, statul nostru cel eficient își vede în continuare de treabă, investiții și modernizare. Nu e ca și când s-a schimbat ceva în ce privește strategia de apărare, iar investițiile secrete de la baza Kogălniceanu dovedesc acest lucru. Mai exact, valoarea la zi a investițiilor ce urmează să fie implementate acolo a ajuns la 1.445.820.882 de lei și, vorba rubricii de la radio, cu cotele apelor, crește.

Totul a început, la mare secret, sanchi, cu organizarea unei licitații restrânse și semnarea unui contract în anul 2022, în mandatul domnului Dîncu. Era vorba despre „lucrări de execuție pentru un contract clasificat secret de serviciu pentru Realizare infrastructura Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu“, după cum scrie negru pe alb în documentele publice. Și, dacă nu era clar din cauză de contract clasificat și secret de serviciu, e vorba – după cum zice în descrierea CPV a lucrărilor – despre „Lucrari de construcții de aerodromuri, piste de decolare și de aterizare și suprafețe de manevrare“. Contractul cu pricina, câștigat de asocierea Strabag, Aduro Impex și Bog’Art, în aprilie 2022, avea o durată inițială de execuție de 106 luni și o valoare totală de 1,43 miliarde de lei. În urmă cu aproximativ o săptămână, două acte adiționale au modificat valoarea inițială până la 1,44 miliarde, pe data de 13 noiembrie, și 1,45 miliarde pe data de 14 noiembrie. Desigur, loc ar mai fi și pentru alte creșteri ale valorii acestei investiții secrete, căci statul estimase inițial valoarea lucrărilor la peste două miliarde. Bașca, licitația asta restrânsă a fost organizată, în fază finală, doar cu asocierea care a și câștigat, căci nu mai puțin de alte patru oferte au fost depuse și apoi retrase. În mare secret, desigur.

Așadar, iată, investim de ani buni în infrastructura militară și o facem chiar la prețuri modeste, în comparație cu estimările inițiale, desigur. Cine știe, poate că se vor și finaliza acele lucrări de la Kogălniceanu, moment în care ne vor mai trebui doar avioane, piloți, personal auxiliar și, mă rog, în general, niște armată care să ocupe respectiva bază.

 

2.065 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Zic și eu 67 F 16, 32 F 35, ca să nu mai zic de elicoptere și avioane de transport nu or fi destule?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia