Autoritatea Națională pentru Turism e o instituție aflată în subordinea Ministerului Economiei, dar coordonată de ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.
Adică în coordonarea lui Florin Nicolae Jianu. Ei bine, pe la sfîrșitul anului trecut, cînd instituția asta era coordonată de nimeni alta decît celebra, în lumea gramaticii, Maria Grapini, nu mai puțin de o jumătate de milion de lei erau cheltuiți pentru promovarea brand-ului de țară. Sigur, nu așa, în lumea larg deschisă frunzei create de doamna Udrea, ci doar în Germania. Și doar printr-un operator de turism, pe motiv că, ce să vezi, “lucrările/serviciile nu puteau fi oferite decît de un singur ofertant, din motive de exclusivitate”. I-auzi! Deci, în 28 noiembrie 2013, Autoritatea asta semna un contract în valoare de 504.000 de lei plus TVA, urmare a unei negocieri directe cu Der Touristik Frankfurt GmbH & Co KG. Sigur, la ora asta campania e terminată, pe site-ul firmei neexistînd nici o urmă de brand românesc. Dar nu-i nimic, că tot de la nemți veniseră banii, dat fiind că era vorba de fonduri europene obținute prin FEDR.