Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Surzii, împărați în țara orbilor

Zoom Surzii, împărați în țara orbilor

20 mai 1990, Duminica Orbului. Și, în același timp, ziua primelor alegeri libere în România, după o pauză de zeci de ani.

Știm sau nu știm asta, ceea ce se întâmplă astăzi în media și în societatea din România își are rădăcinile în acea zi surprinzătoare. Pentru mulți din generația 45+, cei care au putut vota atunci – unii pentru prima oară –, coșmarul începe pe 20 mai 1990 și nu se va termina niciodată. Victoria categorică în alegeri a FSN-ului, procentele inexplicabile obținute atunci de Ion Iliescu îi macină pe mulți și azi.

Încă n-a explicat nimeni cum a fost posibil ca la doar cinci luni după revoluția din 1989 să câștige alegerile urmașii partidului comunist, în dauna unor partide care veneau cu oameni care au suferit de pe urma comuniștilor. Deși, ne-am dat seama ulterior, mulți dintre reprezentanții partidelor istorice aveau doar această calitate: într-o conjunctură istorică globală nefericită fuseseră mai asupriți decât alții, mulți făcând chiar și închisoare din motive politice.

Ceva s-a rupt atunci la mulți dintre cei care erau foarte tineri și care sperau într-o epurare rapidă a societății. Mulți au rămas blocați în atmosfera de atunci și au reușit, cumva, să o transmită ca stare de spirit și mai departe. Astăzi, oameni care n-au călcat prin “zona liberă de neocomunism” în 1990 își revendică discursul și comportamentul de la Piața Universității. Unii n-au călcat pentru că n-aveau vârsta, nefiind, poate, nici măcar născuți, alții n-au călcat pentru că aveau alte treburi mai importante pe vremea aia. Și, totuși, discursul lor nu diferă de radicalismul discursului public generalizat din 1990.

Duminica Orbului a fost o zi tristă pentru istoria României din ultimii 28 de ani, dar am ajuns să ne trăim fiecare zi a fiecărei săptămâni, a fiecărei luni ca pe niște zile ale surzilor și orbilor. Nu mai auzim decât selectiv, nu vedem decât ceea ce ne-am impus să vedem.

În 1990 existau ziare. Multe ziare. Care, culmea, erau cumpărate și citite. Astăzi nu mai avem. Avem, în schimb, televiziuni și Internet. Avem mai multe televiziuni de știri decât cotidiene centrale tipărite, ceea ce este aberant. Dacă în 1990 am fi avut tot atâtea televiziuni, n-am mai fi reușit niciodată să ieșim din bula aia. Cumva-cumva am ieșit, dar nu ne-a folosit la nimic, dacă n-am reușit să stăm prea mult afară și ne-am întors la atmosfera sufocantă de atunci.

În momentul acesta, media este împărțită în două tabere. Unii sunt surzi, alții sunt orbi. Parcă am trăi în bancul cu Ray Charles și Stevie Wonder: unul aplecându-se în față, altul doar în lateral, ca nu cumva să se ciocnească atunci când cântă. Dacă nu vrei să fii în nici una dintre tabere pentru a-ți oferi luxul necesar de a putea privi în ambele direcții, oricum nu contează. Fiecare tabără va considera că ții cu ceilalți. Pentru simplul fapt că nu ții cu ei și nu-i aplauzi.

Surzii sunt cei care își înfundă urechile cu șomoioage enorme de câlți și refuză să asculte altceva decât cântecul ușor afon al sirenei. Doar atunci când văd luminile alternante ale girofarurilor, simbol vremelnic al puterii, își desfundă urechile și-și lasă creierul inundat cu informațiile care le plac. Comuniștii, ăia pe care-i urăsc ei de 28 de ani pentru că au câștigat alegerile în 1990, sunt corupți și mint.

Orbii sunt în partea cealaltă. Își pun năframe tricolore peste ochi și nu-i mai deschid decât atunci când sunt siguri că vor vedea doar lucruri pe placul lor, care demonstrează că noua Securitate își face de cap.

Surzii refuză să asculte orice înregistrare, căci nu cred decât în stenograme. Înregistrările sunt contrafăcute, spun ei. Orbii refuză să citească declarații de avere, ca să-și dea seama că, din salariile de bugetari, cei pe care-i susțin necondiționat n-ar avea cum să-și cumpere nici măcar un Trabant la mâna a doua, nu mașinile alea de zeci de mii de euro în care se fâțâie zi de zi.

Periodic, rolurile se schimbă. Surzii devin orbi și invers. Asta, așa, ca să nu ne plictisim, să existe olecuță de variație în viețile noastre parcă lipsite de alte mize.

Și, vrem, nu vrem, ne întoarcem la 20 mai 1990, Duminica Orbului. Ion Iliescu, cel care a fost ales atunci pentru prima dată în funcția de președinte, poate deschide șampania. Viziunea lui a învins, pe termen lung. După 28 de ani, am ajuns, în sfârșit, la acea democrație originală la care visa el. O democrație în care drepturile omului sunt negate chiar de către cei care le apărau în 1990, iar cei mai bogați politicieni sunt cei din partidul fondat de cel sărac și cinstit. Asta în timp ce surzii agită în fața orbilor principii pe care aceștia nu le văd, iar orbii le povestesc surzilor drame pe care aceștia nu le aud.

Citeşte mai multe despre:

8 comentarii

  1. #1

    Probabil că o grămadă de orbi se gândesc că declarațiile alea de avere ar trebui citite de alții, bineînțeles, dacă le rămâne timp după ce-au prins mari corupți precum Mariana Rarinca sau Maria Cociorvan și după ce s-au ocupat de tigăi, termopane și pitici de grădină. Și luate la rând, nu pe principiul “asta-i a lu’ Liviu, o citim, asta-i a lu’ Klaus, o pitim”.

  2. #2

    Nu inteleg de ce este aberant ca exista mai multe televiziuni de stiri decat cotidiene centrale tiparite.

  3. #4

    Dureros de adevarat…”Alea iacta est!”
    Din pacate pt.mai multe generatii, suna ca o condamnare…ca si cum ar fi pct.21 din “rechizitoriul” lui Two-Dorel.

  4. #5

    Greseala au facut-o in 90 alternativele. Din punct de vedere al mesajului. Daca nu urlau ca vor distruge toti comunistii poate ajungeau la putere si puteau face ceva,,,
    Cateodata mai trebuie sa moderezi discursul. Cel putin pana ajungi la putere.
    Romanii nu vor vota niciodata masiv pe radicali. Consumam sare iodata de mici… si stim ca uneori mai binele este dusmanul binelui.

  5. #7

    Nu, vorbeam de o strategie de marketing politic gresita . Dai votul cui pare mai credibil si mai normal Extremistii iau voturi putine intotdeauna.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]

  • Cocalarul războinic s-a retras strategic

    20 octombrie 2020

    Țineți minte cum, pe 31 decembrie, Marcel Vela, un neica-nimeni până atunci, în ochii publicului național, sărea direct la gâtul lui Raed Arafat, începând un război din care, de fapt, […]

  • Epoca neaveniților

    13 octombrie 2020

    ,,Credința zugrăvește icoanele-n biserici” – acest vers eminescian, ce definește puterea izbăvitoare a credinței capabile să înalțe arta mai presus de pensula zugravului, ar trebui scrijelit pe zidurile instituțiilor de […]

  • Zuckerman și românii

    13 octombrie 2020

    America ne iubește. Ne face autostradă și cale ferată de la Marea Neagră la Marea Baltică, ne scoate din ghearele 5G-ului chinezesc, ne rezolvă reactoarele de la Cernavodă. Ne dă […]

Ultimele articole