Ca premier, Nicolae Ciucă era amuzant în sine. Înțelegeai însă că omul trebuie să vorbească. Nu putea, ca premier, să tacă. Așa că spunea acele platitudini presărate cu multe „ăăă“-uri. Părea un robot prost și relativ stricat, o variantă de necomercializat a deja depășitului Iohannis. Acum însă, după ce l-au pus ăștia pe scaunul șefiei Senatului cum ai pune plasa de rafie între banchete în tren, chiar nu înțeleg de ce nu tace omul. Să tacă, să tacă la infinit. Oricum nu are nimic interesant de spus, oricum în PNL se fac și se refac calcule despre schimbarea sa cu piticul sereist. Așa că cel mai bine ar fi să tacă. Doar se face de râs, e un munte de ridicol care și-a făcut datoria față de cine o fi avut-o și care acum ar trebui să doarmă, să stea pur și simplu ca un mușuroi de nimic ce este.
L-am auzit vorbind despre reducerea deficitului bugetar. Omul nu știe însă nici ce e ăla buget, nici ce e deficit și m-aș mira să aibă habar de sensurile cuvântului „reducere“. Mai degrabă aș crede că „reducerea deficitului“ e înțeleasă de Ciucă în felul următor: mamă, mișto, au deficit la reducere, hai să luăm și noi două-trei!
