Sîrbu-n căruță
De cîteva secole, tihna din Cocargeaua era tulburată doar de orăcăitul broaștelor. Pînă la 1750, cînd satul încă nu avea un nume, sătenii se mai pomeneau cu tătarii pe cap, dar raidurile erau rare și scurte, fiindcă, în afară de solzi și mațe de pește, nu era nimic de jefuit. Fetele, nevestele și pescarii știau să se ascundă în stuf cu mare dibăcie, așa că năvălitorii se mulțumeau să pună foc la colibele de papură și să-și salveze caii înnămoliți […]