Călin Popescu Tăriceanu este nemulțumit de opinia trimisă de Comisia de la Veneția pe marginea ”legilor Justiției”. Tăriceanu nu înțelege de ce Comisia a trimis acest raport dacă el este doar ”preliminar”. Așadar, zice Tăriceanu, el mai poate suferi modificări. Mă rog, poate completări.
Tăriceanu dă de înțeles că raportul final al Comisiei ar putea avea contradicții cu această opinie preliminară, ca și cum ”venețienii” ar zice: aa, am citit încă o dată legile pe care ni le-ați trimis și, într-adevăr, le-am primit!
Apoi, e uimitor cum Tăriceanu este contrariat de graba Comisiei din moment ce Florin Iordache și toți cei din coaliția de guvernare au fost rugați să mai aștepte cu legile Justiției până primesc și din partea Comisiei un punct de vedere. Au zis că nu au de ce să aștepte.
Tăriceanu se joacă și de-a piromanul, și de-a pompierul în același timp. E în dublu rol politic. Îi place când mustăciosul din Teleorman pune foc la Cotroceni, dar nu-i place când vede pălălaia mare și mai aruncă o cană de apă. Nu este atât de ridicol încât să o mai mestece pe aia cu suspendarea, dar nici nu-i convine ca Dragnea să-l lase din dinți pe Iohannis. Omul nostru își calculează pașii spre o posibilă candidatură la prezidențiale. Dragnea și Iohannis se tăvălesc în prim-plan, iar în fundal trece Tăriceanu fluierând și privind în altă parte.
Raportul preliminar al Comisiei de la Veneția, mai acuză Tăriceanu, este unul politic. Cumva, da, corect, instituția fiind cea care sancționează, din punct de vedere tehnic, abaterile de la opțiunile europene. Iar aceste opțiuni – stat de drept, anticorupție, independența Justiției – sunt unele politice. Cum politică face și Parlamentul României atunci când înființează Comisia Iordache. Și tot politică face Călin Popescu Tăriceanu, una mincinoasă, când spune că toate modificările pe legile Justiției sau pe Coduri sunt simple clarificări cerute de Curtea Constituțională.
nu ii obliga nimic pe guvernanti sa nu ofere informatii suplimentare comisiei, acum dupa ce a fost comunicat acest raport preliminar. Chiar si opiniile lui Tariceanu au rostul lor.