Nu mai e nici Teleormanul ce era în vremea lui Dragnea. Uite, acum, de cînd județul e condus de unul ca Gâdea – Adrian Ionuț Gâdea, nu sfîntul presei de la Antenă –, Teleormanul se vrea un loc în care să-ți faci vacanță pentru suflet. Pe bune, I shit you not, Consiliul Județean condus de Gâdea derulează un proiect/obiectiv care se numește „Vacanță pentru suflet în Teleorman“. S-au lipit băieții la proiectul ăsta prin intermediul POAT – Programul Operațional Asistență Tehnică, în regiunea Sud Muntenia, iar acum vor să scoată sufletul din banii ăștia europeni. Căci, pînă să înceapă vacanțele alea pentru suflet, trebuie muncit puțin la partea de pregătire, care ține mai degrabă de portofel. Că doar trebuie pregătit terenul, făcute niște studii, topografic, geotehnic, istoric, de marketing, peisagistic, expertize tehnice și toate cele, doar nu merge sufletul în vacanță fără să fie pregătit. Iar pentru studiile astea, cei de la CJ au plătit ceva mai bine de 535.000 de lei plus TVA. Pe care i-au și atribuit, ca urmare a unei licitații organizate pe 14 aprilie, licitație cîștigată de Polarh Design SRL din București. Compania asta este deținută de un domn profesor doctor arhitect Virgil Polizu, întîmplător fost șef pe la Comisia Națională a Monumentelor Istorice și, tot întîmplător, un tip preferat de dinozaurii vechi din PSD, alde fostul primar Oprescu, cu care a colaborat foarte bine într-o sumedenie de proiecte prin București, cu care, la fel de întîmplător, actualul primar, Nicușor Dan, se tot războia pe vremea cînd era doar oengist. Or, asta nu poate fi decît o garanție că Teleormanul va deveni, cu adevărat, un loc de vacanțe de suflet. Cel puțin pentru nostalgicii unor șmenuri nu de mult apuse.
Teleorman, sufletul vacanțelor din România

Zoom Teleorman, sufletul vacanțelor din România





