Cu doar 18 zile înainte de alegerile parlamentare din 2008, Guvernul României a făcut cadou, realmente, perimetrele petrolifere de pe platforma continentală a Mării Negre unei firme catalogate, la vreme aceea, drept o firmă de apartament: Sterling Resources, din Canada.
În acel moment, perimetrele respective nu aparțineau decât în vise optimiste României, existând un litigiu la Curtea de la Haga cu Ucraina. Practic, Sterling Resources a primit ceva ce era încă incert. Avea să mai treacă o bună perioadă de vreme până ce litigiul va fi soluționat în favoarea României, dar avantajul de a semna ceva pe posesiuni incerte este acela că plătitorul dă puțin. Dacă România ar fi fost sigură, în 2008, că este deținătoarea de drept a platoului continental al Mării Negre din apele noastre teritoriale, Sterling ar fi trebuit să bage mâna mult mai adânc în buzunar.
De fapt, Sterling nu a băgat mâna în buzunar deloc. Sterling doar a primit niște drepturi. Pentru explorare, care presupune costuri, nu se plătesc redevențe. Acestea ar urma să curgă de-abia în momentul în care ar începe exploatarea și vânzarea gazelor și a petrolului. Putem spune, fără a ne înșela, după atâția ani, că Sterling nu a fost decât un intermediar util, apărut la momentul potrivit.
Pentru explorarea perimetrelor din Marea Neagră, Sterling a împrumutat de la Gemini Oil în jur de zece milioane de dolari. Evident, Sterling Resources nu a schițat nici măcar un gest cât de mic pentru a arăta că ar vrea să exploreze cu adevărat resursele din cele zece perimetre petrolifere. Cu zece milioane de dolari de-abia dacă poți să închiriezi pentru o vreme o platformă petrolieră pentru a-ți face poze cu ea, nu și pentru a duce țevile pe fundul apei ca să vezi dacă există cu adevărat resurse acolo.
Sterling s-a retras din orice activitate în România în 2014 și 2015, atunci când și-a vândut toate drepturile de explorare și exploatare ale gazelor și petrolului de pe platforma continentală din Marea Neagră. După ce a returnat Gemini Oil cele zece milioane de dolari împrumutați, Sterling a câștigat, net, 32,5 milioane de dolari numai din vânzarea către grupul de investiții Carlyle a drepturilor pentru trei perimetre. Din vânzarea către celelalte companii, Sterling a mai câștigat undeva între 60 și 100 de milioane de dolari, poate chiar și mai mult. Cifrele reale nu sunt cunoascute, căci nu toate companiile care au achiziționat de la Sterling drepturile de explorare și exploatare au declarat public sumele pe care le-au plătit.
Cine era Guvernul României cu 18 zile înainte de alegerile parlamentare din 2008? În primul rând, premier era Călin Popescu Tăriceanu. În al doilea rând, ministru al Economiei și coordonator al domeniului energetic era Varujan Vosganian. Nu ei au semnat actele prin care Sterling punea stăpânire pe gazele și petrolul din Marea Neagră, ci un tiriplic subordonat. Dar acela, tiriplicul, nu a făcut-o de capul lui.
Pe 9 iulie, atunci când s-a votat în Camera Deputaților forma Legii Off-shore care i-a nemulțumit pe concesionari, Călin Popescu Tăriceanu era strategic plecat din țară. Varujan Vosganian era prezent, ba chiar, după ce s-au finalizat discuțiile din comisii, a încercat să-i panseze pe concesionari, transmițându-le, probabil, că asta e, vremurile s-au schimbat, zăcămintele sunt chiar mănoase și că…
Doar că părerea asta nu era împărtășită și de concesionari. Ei plătiseră ceva lui Sterling Resources. De ce concesionarii confundă Sterling Resources cu onorabilul partid ALDE, împingându-l spre o ceartă în coaliție doar pentru a le apăra interesele, e greu de spus.
