Cu zece ani în urmă, Cristian Teodorescu a scris Medgidia, orașul de apoi, o carte care a adunat aplauze și admirație, cronica unui oraș dobrogean și a triburilor sale, povestea celor o sută și una de povești înlănțuite, frămîntate și rotunjite pînă cînd s-a născut din ele o capodoperă. Și iată că acum îl vedem pe autor luînd iarăși trenul spre Medgidia, coborînd pe același peron de gară și intrînd în viața acelorași personaje din primul roman, adăugîndu-le alte cîteva și lungind istoria acestui oraș ce pare nesfîrșită.
Cartea cea nouă, Tatăl meu la izolare, continuă povestea clanului Teodorescu, din care s-a ivit însuși autorul. De data asta, acțiunea se petrece după război, în anii ’50, iar eroul principal e Teodorescu tatăl, zis Gigi, inginer chimist și salvator al documentelor tinerimii țărăniste, refugiat din București în provincie ca să scape de Securitate. Gigi se angajează la IMUM și o întîlnește pe Tanți, viitoarea mamă a scriitorului. Dar să vezi potriveală, pe Tanți o cheamă tot Teodorescu, și, astfel, marele destin al numelui pare să fie împlinit.
Medgidia postbelică traversează anii de început ai comunismului cu aceeași naturalețe din anii războiului, ai dictaturii antonesciene, ai epocii legionare și ai năvălirii rușilor. Negustorii de altădată sînt acum angajați la stat, vînd la tutungerie sau fac comisioane. Turcii, tătarii, evreii și armenii care colorau pe timpuri orașul sînt cu toții cărunți și scăpătați, puși pe butuci de orînduirea clasei muncitoare. Însuși Fănică Teodorescu, fostul cîrciumar din vremea regelui, trage mîța de coadă. Aproape toți au făcut pușcărie sau au trecut prin anchetele Securității, aproape toți au învățat să-și țină respirația și să se facă una cu pămîntul cînd trece regimul pe lîngă ei. Medgidia de pe timpul războiului li se pare tuturor un fel de paradis pierdut.
Gigi Teodorescu e turnat de colegii lui ingineri, e arestat pentru „atitudine dușmănoasă“, interogat de Securitate și ținut la izolare. Dar Tanți, tînăra lui soție, care-l poartă deja în pîntece pe viitorul scriitor Cristian Teodorescu, crede cu îndîrjire în eliberare. Drama devine epopee, nenorocirea devine minune și, astfel, regula neagră a tribunalelor populare e ruptă.
Tatăl meu la izolare e o carte frumoasă și profund emoționantă, scrisă cu aceeași migală și măiestrie ca sora ei mai în vîrstă, Medgidia, orașul de apoi. Cristian Teodorescu salvează multe din personajele vechi, încheie povești și reîncepe altele, reface întreaga țesătură miraculoasă a orașului și a oamenilor lui, pentru a stinge apoi totul încet, cu o melancolie calculată, așa cum e stinsă imaginea la sfîrșitul unui film.
Prozator din creștet pînă în tălpi, povestitor talentat, ajuns în stadiul simplității înțelepte, Cristian Teodorescu pune pe masă o altă carte admirabilă, după care strigă deja istoria literaturii române.
Cristian Teodorescu, Tatăl meu la izolare, Editura Polirom, 2021.
1.665 de vizualizări
