►Litoralul bulgăresc continuă să fie plin, în ciuda atentatului asupra unui autocar cu turişti evrei. Explicaţia e simplă. Se pare că majoritatea turiştilor preferă să se expună, mai rar, unui pericol mai mare, decît să se expună, zilnic, furtului, toxiinfecţiei şi îmbulzelii din Mamaia, Neptun şi Eforie, iar atentatorii preferă Bulgaria pentru că e mai ieftin să organizezi atentate.
►Un bărbat deghizat într-un costum rudimentar de capră a fost văzut de mai mulţi pădurari tîrîndu-se în patru labe şi dînd tîrcoale caprelor sălbatice dintr-o rezervaţie din statul Utah. Potrivit autorităţilor, deşi necunoscutul nu e în pericol să fie sfîşiat de capre, el se expune constant la pericolul de a fi împuşcat de un vînător sau violat accidental de un cioban.
►Poliţiştii francezi au reuşit să destabilizeze o grupare de români specializată în furtul de tractoare şi să recupereze vehiculele, majoritatea aduse în România şi vîndute oamenilor de afaceri drept BMW X5, Audi Q7 sau Land Rover.
►Sute de mii de oameni au protestat săptămîna trecută în Spania împotriva măsurilor de austeritate, printre ei aflîndu-se şi cîţiva pompieri din Mieres care au ales să defileze în fundul gol. Deşi autorităţile nu au fost foarte impresionate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre femeile din localitate, care au anunţat că sînt dispuse să le ofere pompierilor oricînd o mărire.
►Supranumit şi „Regele mozzarellei“, patronul unei firme de brînzeturi din Italia a fost arestat de carabinieri pentru legături cu Mafia. Printre lucrurile care i se impută brînzarului se numără traficul cu merdenele, faptul că e un zgîrie-brînză şi faptul că le-a procurat mafioţilor cantităţi impresionante de parmezan.