Taximetrist, Skoda. Aproximativ 45 de ani, subțirel, ușor început de chelie. Icoane de bord. Muzică în spaniolă pe fundal, soundtrack de telenovele.
-Bună ziua.
-Bună ziua.
Când pornește aparatul, începe și-al nostru, la prima cheie.
-Dumnezeu a venit la om prin viu grai. Prin dragoste, prin cuvânt. După care diavolul se duce și ne cere: „Ia lasă, mă, că uite ce-a făcut, ia uite ce face zilnic. Zici că e Dumnezeu drept. Arată-mi dreptatea, lasă-mă, că uite ce-a făcut. Pe ei nu-i cerți? Ai dat cu noi din rai în iad, dar pe ăștia îi lași în pace. Ia lasă-mi-l să-l smeresc un pic.” Așa zice. Și de asta avem necazuri, nu că Dumnezeu ne ceartă, nu. El caută să îndrepte. Prin cine? Prin acel rău al diavolului care face rău. Dar cui să-i spui? Că omul nu citește, nu-l interesează, e indolent. Așa, să-ți cadă din cer în cap, în creier, nu-ți cade. Trebuie să deschizi o ușă. Dumnezeu atât de mult iubește omul, că îl lasă liber să aleagă. La fel și pe îngeri. I-a creat să-L slujească. Și cu toate astea i-a lăsat libere să aleagă ce e bine. Și au ales care ce-a vrut. Ăia care au vrut să aleagă răul s-au dus în rău, au devenit cei mai urâți și hidoși. Ca în filmele de science fiction. Da, așa e.
-Mda.
-Și-așa și cu omul. Vrea să-L aleagă, bine. Dumnezeu nu-l forțează, nu-i deschide ușa. Îl lasă așa, cu ușa-nchisă. Avem atâtea pilde! Avem și musca, avem și albinuța. Albinuța își alege ce-i frumos, musca își alege ce-i rău. Așa și noi, oamenii, ne străduim să alegm ce trebuie.
Refren: Yo o te canto, yo te sueño… Pauză scurtă.
-Asta s-a pierdut în stânga. Io am rămas să reintru pe cele două care au rămas. Și ăla care era în spatele meu, să facă stânga, n-a mai putut de mine. Până nu m-a înjurat și nu s-a dat jos la mine, nu s-a simțit bine.
-Și ce-ați făcut?
-Nimic. I-am zis „Frate, iartă-mă, am greșit! Ce vrei? Am două săptămâni de când am început.” Dar nu, ce vrei, puteai să auzi ceva de înjurăturile lui? Și mi-a bătut cu pumnii în geam, să-mi spargă geamul.
-Vai, vai, vai.
-Noroc că a fost tare geamul. Dar acuma v-am zis ce fac. Îmi iau un de ăla, când oi găsi, și las geamul în jos. Dacă avea un fier în mână, o ceva, o cheie, spărgea geamul. Și îi dau cu ăsta lacrimogen și îi mai dau și-un pupic. Pe obraz.
Vocea GPS-ului: Virează la stânga…
-Dacă oi putea. Dacă nu, îi strig la ureche „Iartă-mă, frate!”
-Aicea trebuia stânga, dar…
-A, da, pe străuța aia, da.
-Cobor eu aici și o iau pe jos.
Opresc telefonul pe care l-am pus să asculte ca să pot împărtăși cu voi aceste gânduri brute și calde. Ușor, ușor, țara se trezește în conștiință.
A.M.
1.488 de vizualizări
