The Big Brother law is a huge and stinky shit (Sau cum poate fi distrusă democraţia sub pretextul apărării ei)

Pe 12 iunie a.c., Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii 298/2008, cunoscută drept Legea Big Brother. Legea priveşte reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului. Decretul prezidenţial modifică şi completează inclusiv Legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. În jurisprudenţa românească, a completa înseamnă a mutila sau a da în moalele capului.

Care este scopul acestei legi? Să prevină şi să combată criminalitatea organizată săvârşită sau nu de un grup infracţional organizat, să prevină şi să combată terorismul precum şi infracţiunile contra siguranţei statului. Ce face Legea Big Brother? Îi obligă pe furnizorii de telefonie şi de Internet să reţină timp de şase luni anumite date ale abonaţilor care să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave.

Ce se exceptează în Legea Big Brother? Conţinutul corespondenţei electronice sau al convorbirilor telefonice. Ce reţine Legea Big Brother cu privire la convorbirile telefonice şi Internet? Numărul persoanei care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat, numele acestora şi identitatea echipamentului folosit. La ce obligă Legea Big Brother? Ca organele de urmărire penală să informeze persoana ale cărei date sunt reţinute în termen de 48 de ore de la momentul transmiterii solicitării de reţinere a datelor.

Nu se informează teroristul implicat în acţiuni contra siguranţei naţionale, nici înainte, nici după promulgarea acestei legi. Aşa se face că deşi datele lui Omar Hayssam au fost reţinute, conform dreptului SRI de a strânge şi stoca date, acesta a putut fugi din ţară tocmai cu sprijinul celor care l-au monitorizat. Or, în sensul acestei legi, cât şi al Legii de prevenire şi combatere a terorismului sau al Legii siguranţei naţionale, ori Hayssam nu este terorist, ori SRI nu este serviciu de informaţii, ci o adunătură de rataţi sau borfaşi.

Cine este Big Brother? Fireşte, SRI. Ce face SRI? Chibiţează în timpul lucrărilor Parlamentului, încercând să-şi tragă spuza pe turtă, ceea ce şi reuşeşte, cu ajutorul unor rezervişti SRI, aleşi deputaţi. Deşi a demonstrat că nu ştie să-şi folosească datele stocate, SRI se încăpăţânează şi cere în timpul lucrărilor la Legea Big Brother un termen de un an, în loc de şase luni, pentru reţinerea datelor. „Menţionăm că extinderea perioadei de reţinere a datelor este necesară din prisma realizării în condiţii optime a activităţilor de prevenire şi investigare a ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale.“

Acestea sunt observaţiile făcute de SRI în timpul dezbaterilor la Legea Big Brother. Or, Big Bro­ther demonstrează că nu-şi cunoaşte propria lege de organizare şi funcţionare, de vreme ce SRI culege şi verifică date, nu nu implementează. Apoi, Big Bro­ther are probleme tehnice şi se plânge aluziv în timpul dezbaterilor că nu poate interpreta datele electronice ale reţelei UPC, ceea ce denotă că această reţea este mult mai bine securizată şi că SRI nu reuşeşte să o penetreze la limita legii sau ilegal.

Printre cei care sprijină observaţiile şi propunerile lui Big Brother, unele cu valoare de amendamente juridice, deşi SRI nu are dreptul la iniţiative de acest gen, se numără şi deputatul PDL Adrian Bădulescu. Fost ofiţer SRI la secţia judeţeană Teleorman, între 1992-2002, Bădulescu este membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Cu siguranţă, nimeni nu ştie precis în ce împrejurări a trecut Bădulescu în rezervă, dar acesta şi-a continuat misiunile în Parlament şi s-a pus la dispoziţia lui Big Brother, pentru a-i face numerele.

Diferenţa dintre Legea Big Brother şi propunerea de Directivă a Parlamentului European privind prelucrarea şi protecţia datelor cu caracter personal este ca aceea dintre Bucureşti şi Londra. Europa propune, iar modelul nostru nepereche rămâne epoca lui Nea Caisă. În Germania, o lege asemănătoare are toate şansele să fie abrogată. În 1978, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat, în cauza Klass împotriva Germaniei, „că luarea unor măsuri de supraveghere, fără garanţii adecvate şi suficiente“, poate duce la „distrugerea democraţiei sub pretextul apărării ei“.