M-am uitat sau am încercat și eu ca tot omu’ să mă uit la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. De fapt, ce m-a interesat cel mai mult a fost să văd momentul trupei Gojira. Pentru că rockeri. Și, fiind plecat atunci, am căutat mai târziu pe YouTube. Momentul –foarte mișto. Chiar dacă a născut controverse. Dar rock, tată, și spectacol. Numai că aș fi vrut să-i aud și eu cântând. În schimb, numai filmulețe cu vocea prezentatorilor peste. În toate limbile posibile. Ba unu’ nu s-a gândit să tacă naibii din gură ca să audă și cei de acasă ce au cântat oamenii ăia. În schimb, ne tot explicau ce se vede în imagini. Vedem și noi, man. Lasă-ne să auzim rocku’, tată. Am auzit și că a fost plin de controverse. Cina cea de taină cu lgbtq, cu Dionysos pe post de Iisus. Sincer, nu mi s-a părut a fi Cina cea de taină, că ăia erau mai mulți decât cet 12 apostoli plus Iisus. Dar probabil au numărat și chelnerii.
Ce nu înțeleg oamenii care se tot scandalizează este că așa ar trebui să fie arta. Să scandalizeze, să te facă să gândești. În 2024 încă sunt oameni din ambele sau toate taberele posibile care vor să cenzureze arta. Nu îți place, nu te uita. Nu se potrivește credințelor și gândurilor tale, dă pe alt canal. Te poți uita la orice fără să comentezi pe Facebook.
În altă ordine de idei, mă bucur de fiecare dată când văd în mainstream că se bagă muzică rock. Poate ne mai zdruncină la cap și ne mai trezim și noi un pic. Și înțelegem și noi cum e cu libertatea asta. A conștiinței, a cuvântului.
Să revenim. Am văzut-o și pe Lady Gaga blondă cu o antenuță pe cap, cântând în franceză. Peste ea nu au mai vorbit ăia. Le-au luat ochii inimioarele roz. Așa fac francezii când văd pufoșenii. O franțuzoaică de culoare cu nume japonez, îmbrăcată în chestii aurite, a cântat un pop de-ăsta dansant în timp ce se aprindeau artificiile.
A dansat și un băiat în fustă pe un acoperiș. Bine că nu a bătut vântul.
E de menționat și faptul că, la această ceremonie, a venit și Céline Dion. Care a revenit pe scenă după patru ani de zile din cauza unor probleme de sănătate. A cântat bine. Am mai văzut un rapper francez. N-am înțeles decât că a zis ceva de Snoop Dog.
Așa am ajuns și la momentul „Cina cea de taină“. Și nu am înțeles un singur lucru. De ce era Dionysos albastru? Era Ștrumf? Eh, cum am zis mai devreme, arta e artă. Și trebuie tratată ca atare.
N-am mai avut răbdare să mă uit și la restul, dar, per total, un spectacol. Cam asta e. Restul sunt comentarii pe Facebook.
1.678 de vizualizări
Doar despre poza (imaginea) celor trei:
Nadia, nu te mai poza cu indivizi care au avut în vene nu sange, ci zmeurata!
Mosule, nimic n-am inteles…Zmeurata? Poate-s eu mai greu de cap.
Yoy, ishtenem! Auzi-l și pe asta „arta e făcută sa scandalizeze”. Pf. Adrian Tănase, îmi pun reminder sa nu dau click pe articolele lui, ca să nu îmi pierd timpul. Ce sa-i faci, nu ma scandalizează deloc cum scrie. Tânăr liber și frumos. Stai liniștit moșule, e doar comentariu de fb.
De gustibus…mie îmi place rubrica d-lui Tănase, chiar dacă acest articol a fost poate mai prozaic decât altele.