A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi fost, chiar n-am mai avea ce povesti aici. Era pe vremea când Elena lu’ Nicu era mare doctor hormonis pausa și inventa polimeri peste polimeri, iar noi habar n-avea cât de important va fi fost plasticul în viața muzicală. Erau anii de glorie după care oftează nostalgic cei care nici măcar nu i-au trăit, pentru că era mai bine atunci. Și bineînțeles că era, pentru că aveam daci, patriotism și mândri multă. Și nu eram corupți de infamele obiceiuri muzicale ale decadenței.
În acele vremuri s-a născut o fată. Și, de când s-a născut fata asta, s-a dilatat și timpul. Că spațiul a rămas la fel. Se întâmpla la Onești, unde muzele au suflat talent și pasiune într-o făptură ce avea s-o facă invidioasă până și pe decadenta Barbie occidentală. La trei ani s-a apucat de cântat. Dar nu îl aștepta pe Gheorghiță la portiță, că nu era Cleopatra Stratan. Ea era Loredana Groza, sau Lori cum ii spun fanii. Și s-a născut cândva între 1969 și 1971, că nu-i frumos să zicem vârsta la fete. Dar noi credem că a existat dintotdeauna. A jucat și în piese de teatru, a fost și comandant de unitate la școală. A fost și Olimpică. Dar nu la matematică precum Nicușor Dan, ci la Limba Română. A fost și în cenaclu literar și a studiat vioara. Se poate spune că era ca un fel de Benjamin Button, dar cu mai mult talent. S-a născut matură și a început apoi să întinerească. La 14 ani era la „Steaua fără nume”, deși nu avea 17 ani cum spunea regulamentul concursului. Timpul începea curgă altfel. De aici până la Festivalul de la Mamaia nu a mai fost mult, doar vreo doi ani. Primul ei videoclip s-a numit „O inima de 16 ani”. Vedeți unde duce argumentația asta? De la „Bună seara, iubito” cariera ei a mers numai în sus. Cu viteza luminii, sau a sunetului, oricum repede. După toate astea a jucat și în „A doua cădere a Constantinopolului”, în care și-a arătat și pieptul din care ieșeau toate melodiile alea. I-a plăcut. Și a continuat. Cu viteza luminii în continuare și tot călătorind în timp, Lori ajunge să cânte și cu BUG Mafia. Și să le-o ridice la cer. Melodia. Se căsătorește cu Andrei Boncea și de atunci nu a mai existat o lume fără Loredana Groza. Era peste tot. Se teleporta, că altfel cum să facă față la atâtea apariții. A cântat cam de toate, a fost și jurata la emisiuni de cântat și apoi timpul a luat-o razna. A întinerit. Brusc și irevocabil. A început să-și pună poze tot mai dezbrăcată. Un fan de-ai ei i-a scris și un comentariu plin de culoare: „Ce bună de p..a sunteți doamna Loredana, să vă dea Dumnezeu sănătate.” A făcut și mămăligă. Și, zilele trecute, a apărut într-o rochie „de pe Shein”, cu sfârcuri false, de părea că e în pielea goală. Deși nu era. Eu cred că e un caz de călătorie în timp, un caz de multiverse. Și, dacă mai călătorește mult, ajunge în Epoca de Piatră. Sau, mai rău, va fi responsabilă pentru dispariția dinozaurilor. Arată atât de bine de zici că e făcută de AI. În curând va lua în stăpânire lumea și o va vâna pe Sarah Connor. Dar, de cântat cântă bine. E și normal, după o experiență muzicală de câteva milenii.
Deci: chiar daca sant de aceeași vârstă cu Lori, zic și eu la fel cu fanul ei: ce buna de p…a santeti doamna Lori. Invidioșilor.
Foarte tare Loredana dar mai bine du-te de te culca
Si care-i treaba voastra? V-a cerut ceva, s-a facut de ras, va pare rau ca nu ajungeti la sfarcurile alea false? Siktir bai carcotasilor. Lasati femeia in pace, mai ales ca nu se compara cu Tzanca Uraganul sau Adi de la Valcea.
Vai ce urit din partea voastră sa o luați la mișto pe Lori ,un articol 👌
Heei fraților, eu am îmbătrânit și ea sărăcuța e tot mai tânără. După umila mea părere a dat în mintea lui Madona, ca prea o imita la aparițiile în spectacole, mă refer la costumație, deh, gusturile nu se discuta.
Mai repede cred că s-a inspirat din ținuta Ruslanei , cea care câștiga Eurovizionul în 2004 cu „Wild dance”. Cum erau concursurile atunci , și ce au ajuns.