Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

The Trolling Stones: Patriotism, feminism și apă plată

Zoom The Trolling Stones: Patriotism, feminism și apă plată

A trecut și 1 Decembrie și iar am defilat. Trăiască plaiul și glia, trăiască Miorița, trăiască săniuța. Trăiască barza, viezurele și mânzul și tunelurile de sub Carpați. Trăiască tancul cu laser și să-i topească pe toți reptilienii. Trăiască romanul Ion și pământul strămoșesc. Inclusiv WC-ul din fundul curțîi. Trăiască gropile din asfalt și cozile la instituțiile statului. Trăiască Ana a lui Manole și formele de relief. Trăiască olimpicii la matematică. Trăiască Agamiță Dandanache. Nu uitați apa curgând la chiuvetă, că ne inundăm, naibii, cu informație. Trăiască imnul. Care ar trebui schimbat în „Culcă-te la loc, române, ești beat“. Trăiască toate miturile și legendele, inclusiv „Industria Muzicală Românească“. Aia care merge cu trenul, cu „nașu’“. Aia care se ceartă pe politică. Mai puneți și voi mâna pe o carte, pe o revistă, mai faceți și voi niște cornete. Că zici că ne-a pierdut cineva la „alba-neagra“.

Dar gata cu aceste frivolități. Să vorbim despre muzică. Artiștii s-au găsit iar în poluri opuse ale eșichierului politic. Delia a spus cu cine a votat și a completat: „Tu nu poţi să vrei să te votez şi să decizi tu care e rolul meu pentru că-s femeie, tu nu poţi să îmi pui piciorul pe cap pentru că-s femeie. Nu spui că e prea mult pentru mine să lucrez în funcţii pentru că sunt femeie. Nu poţi să faci asta şi să vrei să te votez“. Și de aici s-a declanșat potopul cu H2O din partea cealaltă. Și anume, marele patriot Costi Ioniță. Atât de patriot încât a cântat manele, că și ele fac parte din tradițiile strămoșești, nu? Dacii liberi plecau la luptă cu acordeonul după ei și cu șaorma în buzunar. „Deliei îi place LGBT-ul, mie nu, mie îmi plac femeile direct, forță… Atunci, fraților, celor cărora le place ideea de patriotism votează cu cine trebuie și celor cărora le place de «gay-ală» să voteze cu cine trebuie.“ Ca să nu fie „patriotul“ singur, a sărit și Oana Zăvoranu „Delia, tu nu cumva să te crezi intangibilă doar pentru că ești o cântăreață… Deși ți s-a urcat la cap pentru că te-au luat ăștia pe la Antenă, îți calcă cămășile de bărbat… nu știu ce se întâmplă pe acolo, dar Delia, draga mea, tu ești cea mai puțin în măsură să vorbești de feminism și de feminitate pentru că tu te îmbraci ca un bărbat, te porți ca un bărbat și videoclipurile… ceea ce faci în muzică este de-a dreptul demonic“, a spus Oana Zăvoranu pe TikTok. Oana a uitat că se îmbrăca și ea în pantaloni stricând „energia“ ancestrală a femeilor. Băi, satanistelor care va îmbrăcați voi în pantaloni și faceți muzică „demonică“, mai mergeți și voi pe la biserică, ar zice Zăvoranca. În rest, Tudor Chirilă a mai făcut niște live-uri pe Facebook, iar Voltaj a lansat o piesă care a devenit virală: „Apa nu e H2O“. Nu e ea cea mai bună piesă, dar are mesaj. Eu zic să pună toți umărul să facem, naibii, alt imn pentru România, că de când se tot deșteaptă, românul are insomnii și visează întoarcerea în Evul Mediu.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Ultimele articole
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Georgescu și Cleopatra

    14 ianuarie 2025

    Cine s-ar fi așteptat ca regina Cleopatra, sfidînd adevărul istoric, să se mărite pînă la urmă cu ăl mai fudul dintre micii scribălăi ai Imperiului? Invitat la un dulce colocviu […]

  • Georgescu vs Trump

    13 ianuarie 2025

    E nevoie de multă prostie ca să scoți masele din sărite, mai ales că, în general, poporul preferă să nu-și înțeleagă interesele și are tendința să zacă învelit în frustrare, […]

  • Poker sentimental

    7 ianuarie 2025

    Hiena nesătulă a ținerii de minte a început să scurme din nou prin amintiri, de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte, să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri. Țigănci […]

  • Așteptîndu-l pe Georgescu

    6 ianuarie 2025

    Sub protecția zeiței Agonia, partidele pro-europene zac în balta propriei derute și serbează, împodobite cu filmulețe pe TikTok, Zilele Prostiei. Nu sînt singure. La festivități participă și președintele cu termen […]

  • Nu se mărește TVA-ul! Taci, că-ți cumpără mama avion!

    2 ianuarie 2025

    De câteva zile mă uit peste măsurile din ordonanța trenuleț și nu-mi dau seama cât de nasoală și gravă e situația. Că e!, dar încă nu-mi dau seama cât de […]

Iubitori de arta