Țigări-free

Deja e o chestie obișnuită să mă abordeze boschetari ca să le dau țigări, probabil par un om respectabil, genul care-și permite un pachet întreg de țigări și nu face propagandă pentru eradicarea fumatului pe Pămînt. Ultimul boschetar care m-a întrebat dacă am o țigară vorbea la hands-free în timp ce încerca să mă jecmănească. O clipă mi-a fost frică să-i și răspund, ca să nu-l deranjez din convorbire. Pînă la urmă i-am zis că n-am, așa că omul a ținut să-i zică și ăluia cu care vorbea la telefon. “Stai așa, că i-am cerut unuia o țigară pe stradă… Da’ cică n-are. Nu știu dacă mă minte…” M-am îndepărtat rapid, pentru ca omul din telefon să nu-și facă o impresie complet greșită despre mine, dar boschetarul a continuat. “Nu știu ce să fac. Cred că mă duc să întreb pe altcineva… Auzi,domnu’, ai o țigară?… În rest, tu ce mai faci? Totu’ bine…?”