Când divinitatea a făcut partajul bunurilor cu popoarele lumii, românii se spune că nu au primit prea multe. S-au ales cu câteva generații de politicieni matrafoxați și cu niște apucături reprobabile care pot fi analizate la orice ieșire în afara granițelor sau la orice ieșire la vot. Dar într-un târziu, la rectificarea bugetară divină, românii au fost înfiați de o familie înstărită, de bani gata. Banca, pe numele ei. Familia asta a crescut România la sânul ei și a transformat-o într-un copil fițos care chiulește, e cocalar și aruncă banii pe prostii în loc să îi investească în dezvoltarea ei.
Cum europenii s-au mai căscat și ei la cap și au înăsprit procedurile de contractare a fondurilor europene, autoritățile publice din țară se reorientează. Guvernul nu mai poate pompa bani aiurea, căci acum are alte priorități și astfel a rămas o singură variantă: creditantul bancar, căci nici un cămătar nu a putut să se ridice la pretențiile Primăriei de pe Bega.
35 de milioane de euro sau echivalentul în lei dorește să contracteze Primăria din Timișoara. Motivele nu ar fi prea bine știute. Astfel, autoritățile de aici ne arată că nu doar femeile au momente în care ar dori ceva, nu știu ele exact ce, dar sunt dispuse să facă moarte de om dacă nu primesc acel ceva. Așa și timișorenii. Nu sunt ei siguri ce ar putea face cu banii, așa că au pus pe foaie 21 de obiective care să acopere orice fel de dorință posibilă. Nimic concret. Nici o linie foarte bine trasată care să îți dea posibilitatea să spui „Da, e evident că ăștia vor să dezvolte sectorul x”.
Nici o vorbă. Textele sunt invariabil aceleași. Investim în reabilitări de străzi, extinderi ale rețelelor de canalizare sau gaz, modernizarea unor clădiri istorice sau centre IT&C. Banii de credit vor intra, rezultatele nu vor apărea, dar scuza tot va exista: din întreținerea de drumuri și extinderi de canalizări nu ies bani.
Sigur că nu. Dar din credite ies datorii. Și dobânzi deloc mici, dacă e să ne luăm după modul în care creditul a fost contractat, el trebuind să fie rambursat până în 2028. Până atunci, chiar și Primăria Timișoara își va putea da seama ce să facă cu cele 35 de milioane de euro. Dacă nu, oricând poate lua un credit din care să plătească un studiu.
