Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tînăr, surprins să afle că „Cerbul de Aur” nu e doar o atrocitate a regimului comunist

Zoom Tînăr, surprins să afle că „Cerbul de Aur” nu e doar o atrocitate a regimului comunist

Surpriză de proporții pentru David P., un tînăr de 21 de ani din Brașov care, pînă anul acesta, credea cu fermitate că toate poveștile părinților și bunicilor săi despre „Cerbul de Aur” sînt doar exagerări menite să îi îngrozească pe cei născuți după Revoluție.

“Mult timp am crezut că nu există «Cerbul de Aur» și că e doar o legendă spusă de bătrîni în jurul focului, în nopțile geroase de iarnă, ca să ne sperie. Poveștile erau ireale: un gen muzical numit muzică ușoară, de care nimeni n-a auzit, recital Ricky Dandel, grafică antică și o probă de cîntat în limba română. Anul acesta, însă, m-am convins că teroarea există și este cît se poate de reală. Nu înțeleg cum pînă acum nu a sesizat nimeni Curtea Drepturilor Omului. Adică armele chimice sînt interzise prin acordul de la Geneva, dar asta nu e? Nu e normal!”

Pentru a confirma cele spuse de David P., cel puțin 430 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost expuse la „Cerbul de Aur”, multe dintre victime reclamînd faptul că Aurelian Temișan le-a dat halucinații și i-a făcut să creadă că s-au întors în timp.

2.011 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta