Nu poţi judeca un hoţ de mere dacă n-ai o livadă de ionatane în dosul curţii, iar dacă păgubaşul nu strigă „Hoţii!“ nu există, care va să zică, nici împricinaţi – cam astea-s băleguţele de măgar logician pe care au alunecat ospătarii în drept ai lui Victor Ponta.
Urmînd pilda eroică a muzicanţilor de pe „Titanic“, care au continuat să gîdile instrumentele pînă la bîldîbîcul final, cei care-i cîntă în strună prim-ministrului refuză să audă trosnetul lucrării de doctorat ce s-a izbit de calota craniană a preşedintelui României, căruia multe calităţi i-am putea refuza, nu însă şi pe aceea de aisberg, la cîtă gheaţă a consumat firavul său corp pe valurile Ballantine’s-ului.
Natural ar fi fost ca hîrşitul contrabandist să aibă o minimă înţelegere pentru junele traficant de idei străine, căci cei 306 metri de baxuri cu kentane şi baloturi cu blugi dosiţi între pereţii dubli ai „Biruinţei“ echivalează în absolut cu lungimea frazelor strînse căpiţă de pe miriştile altora şi legate frumos în hambarul tezei de doctorat.
Aşa cum Vladimir Tismăneanu ar fi putut insinua că bişniţa pe Marea Neagră era o formă elegantă de subminare a comunismului, zic şi eu că Victor Ponta, operînd obrazul gros al capitalismului, n-a făcut altceva decît să respecte vechea cutumă socialistă, luînd de la bogaţi şi dîndu-şi la sărac.
