Toate drumurile duc la muncă

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș, se înscrie în lungul șir al oamenilor cu ceas scump la mână care ne trimit la muncă. La mai multă muncă și, dacă se poate, nu-i așa, să fim mai serioși. Apropo de seriozitate, Achimaș ne-a trimis la muncă zâmbind – zâmbetul acela de bărbat care umblă prin parc gol, cu un parpalac tras pe el, și care se dezgolește în fața femeilor, după care o ia la fugă să nu-l salte garda.

Patriciu Achimaș știe: “Vrem o țară ca afară? Perfect, hai să muncim ca afară!”.

Da, asta chiar ar fi o idee. Ce-ar fi să muncim ca afară? Mă gândesc că se referă la “Afară” din partea dreaptă, iar nu la “Afară” din partea stângă. Păi, “ca afară” ar însemna niște sindicate puternice și o lege a muncii care să-l protejeze pe angajat față de abuzurile angajatorului. Doar atât și munca în România s-ar schimba, într-adevăr, considerabil.

Dar poate că nu știm noi cum e să muncim “ca afară”. Putem însă descrie cum e să muncim “ca înăuntru”. Spre exemplu, toți taximetriștii au cărți de muncă pe două ore. Restul de ore, până la zece-douăsprezece pe zi, sunt pe nicăieri.

Poate că o muncă “ca afară” ar însemna și un ministru al Finanțelor care să nu creadă că mărirea salariului minim înseamnă fuga investitorilor. Cu atât mai mult cu cât, niciunde în Europa, capitalul nu câștigă la fel de mult în raport cu munca.

Dar, oare, cât se muncește în România? Și aici, atât ministrul Sănătății, cât și Dragu-Paliu, de la Finanțe, au la îndemână statistici. Cu 41 de ore muncite pe săptămână, românii sunt pe primul loc în UE. Aproape de noi, învingătorii, se află Luxemburg și Marea Britanie (40,9 ore/săptămână), Portugalia (40,4 ore), Germania (40,3 ore) și Polonia (40,2 ore). Rușinea Europei, cei care își bat joc de standardele noastre de seriozitate și devotament, sunt francezii și finlandezii, cu doar 37,3 ore muncite pe săptămână. Dar asta e, cum zice domnul Achimaș, trebuie să muncim și mai mult. Dacă s-ar putea, în timp, să ne plătim și salariile, ar fi ideal.