Top 3 gânduri care-ți trec prin cap atunci cînd ești părinte în parc

Fie că vrea să recunoască asta sau nu, de la un punct încolo, viața oricărui părinte începe să se desfășoare 90% într-un parc. Din punctul ăsta de vedere, destinul părinților, al boschetarilor și al porumbeilor seamănă destul de mult. “Să mai iasă și ăsta micu’ la aer curat, că destul stă închis în casă, cu ochii numai în tabletă”. Problema e că parcul e un spațiu destul de public unde nu poți să spui chiar tot ce gîndești și aici intervin regretele.

“Ce-a fost în mintea mea cînd am venit în parc? Am jurat că nu mai vin niciodată în parc”. Uită-te și tu e plin de ciudați cu cîini și biciclete. Oamenii ăștia chiar n-au altceva mai bun de făcut? N-au serviciu? Uită-te la ei cum umblă ziua în amiaza-mare fără nici o grijă. Mergeți, bă, la muncă! Și nu mai strănutați, că sigur îmi îmbolnăviți copilul! Nu-i de ajuns că se tăvălește singur în noroi și ia toate pietrele de pe jos să le bage în gură? Mai trebuie să și strănutați? Dacă voiam să-l expun la boli incurabile îl lăsam să alerge după veverițe. Abia așteaptă să sară pe el și să-i dea turbare.

“Nu, Dănuț, mami nu vrea să se joace cu tine în nisip. Mami vrea să moară”. Dacă chiar vrei să ne jucăm în nisip ia-ți lopățica și fă-i un bine lu’ mami: îngroap-o în nisip într-un loc unde nimeni n-o s-o găsească vreodată și mami poate să mediteze la ce s-a întâmplat cu viața ei, pînă cînd toată viața i se scurge din corp. E valabil și pentru dat în legănuțe, desenat cu cretă colorată, strîns frunze, dat de mîncare la rațe. Mami nu vrea să fie aici. Mami vrea să iasă în oraș și să-și bea mințile cu bărbați pe care nu știe cum îi cheamă, ca în tinerețe. Deci fă-i un serviciu lui mami: taci din gură și las-o în durerea ei.

“Cucoană, ține-ți copilul ăla urît în lesă, dacă se mai apropie de copilul meu ți-l fac guler”. Nu-i de ajuns că vă plimbați copiii prin parc ca niște șomeri, acum mă mai și forțați să mă și uit la copiii voștri urîți? Cît de greu era să faceți un copil acceptabil genetic? Știu că e imposibil să vă iasă unul la fel de frumos ca al meu, dar puteați măcar să vă străduiți puțin. Sigur, zîmbesc politicos cînd îl văd că aruncă cu nisip în toată lumea. S-ar putea să-i tolerez și niște chiote de animal mic prins în capcană. Da’ dacă-l prind că se apropie la mai puțin de 10 pași de copilul meu, ți-l iau și ți-l arunc la păuni. Nu m-am chinuit atîția ani să cresc un copil superb și genial ca să vină un monstru mic să mi-l strice!