Dacă o să existe vreodată un război între oameni şi roboţi, ca în Terminator, românii vor capitula din prima zi, mai rapid chiar decît francezii. Mai mult, sînt aproape convins că, pentru a nu supăra maşinăriile care îi ţin sub papuc de cîţiva ani, se vor preda preventiv cu cîţiva ani înainte, cerîndu-şi scuze anticipat pentru restul rasei umane şi rugînd automatele de cafea în genunchi să nu o ia în nume personal şi să îi batjocorească în continuare după bunul plac, ca o funcţionară publică de 35 de ani, intrată brusc la menopauză.
1. Automatul de cafea trimis din iad. E dimineaţă, vrei o cafea. El o arde lejer pe hol, agaţă nişte bagaboante de la contabilitate. Te duci la el plin de speranţă, cu inima cît un purice şi multe bancnote mici nemarcare. “Dă Doamne să aibă cafea! Dă Doamne să aibă apă! Dă Doamne să aibă pahare!”. Are de toate. Ca un om de afaceri japonez care bagă 100 de dolari în chiloţii unei stripteuze scoţi jumate din salariu din buzunar şi îi îndeşi încrezător în fantă. Face click. Te bucuri. Te gîndeşti la cappucino. Apoi nenorocitul îţi scuipă banii şi îi aruncă pe jos. Se şterge la fund cu banii tăi, are banii lui, ce-i mai trebuie banii tăi. Te apleci, îţi aduni orgoliul rănit de pe jos şi începi să faci origami cu bancnota sprînd că o să-l păcăleşti cumva şi în nemărginita lui mărinimie o să-i accepte. Îi scuipă din nou. Îngenunchezi în dreptul fantei amplasate la 10 centimetri de sol, ca să poată ajunge şi Irinel Columbeanu la ea. Ca într-o cerere stupidă în căsătorie bagi banii din nou. Îi acceptă! Totul e salvat! Alegi cafeaua! Alegi zahărul! Eşti salvat. Deodată automatul zice că nu mai are cafea, nu mai are apă, nu mai are pahare. De bani nici nu se pune problema. Sfîşiat, îl înjuri printre dinţi, taman cînd pe ecranul digital apare scris “M-am căcat pe tine fraiere!”
2. Tonomatul de sendvişuri bulangiu. Ţi-e foame. N-ai mai mîncat de o lună. Ba nu! De două luni! Tot ce-ţi doreşti de la viaţă e un sendviş băşit, poate şi un baton de ciocolată, ca e sărbătoare. Te lipeşti cu nasul de geam, amuşinînd salamul de sibiu expirat prin sticlă. Te asigur că ştii cît costă drăcia, te asiguri că ai reţinut numărul magic. Faci iar numărul de origami cu banii. Curios, deşi ai groază de mărunţi se pare că nu funcţinează decît la cifre mari. Bagi 10 lei, că doar ţi-e foame. Rotiţele încep să se mişte, arcul se încordează, senvişul se pune în mişcare. Cu 2 milimetri înainte să cadă în tava de colectare, arcul se opreşte, senvişul încremeneşte agăţat. Tocmai ai pierdut din nou la păcănele.
3. Compostorul impostor. Ai un card ridicol de călătorie de la RATB. N-ai vrut să-ţi faci că ţie îţi plăceau biletele de hîrtie dar RATB-ul te-a forţat, pentru că asta înseamnă progresul şi în plus trebuie să facă şi UTI un ban cinstit. Apeşi butonul, lipeşti portofelul cu latura în care se flă cardul. Compostorul urlă isteric, ca şi cum ai fi furat o geacă din magazin. Te enervezi, scoţi cardul din portofel şi îl lipeşti din nou, închipuindu-ţi că lipeşti metal încins pe fruntea unui manelist. Compostorul urlă din nou. În spatele tău e coadă. “Haideţi, dom’le, ce faceţi acolo? Sîntem şi oameni bătrîni aici”. Cuprins de cele şapte furii ale lui Bruce Lee lipeşti cardul din nou şi din nou şi din nou. Ia de aici! Ia-mi banii! Te rog ia-mi banii! Tot nu merge. Mulţimea se foieşte iar o babă tocmai ţi-a escaladat piciorul. Cu o ultimă sforţare apeşi pe toate butoanele şi lipeşti cardul din nou. “Mulţumim! Două călătorii achitate”. Doua?! Două.
In Constanta nu e cu card..aici ori ai bilet / abonament ori mergi pe blat… si daca gorilele sunt pe autobuz nici macar o statie nu te lasa..