Dacă ar fi să facem un joc de asociere liberă în care cineva enumeră o listă de localități din România, iar altcineva spune primul lucru care îi vine în minte, răspunsurile ar fi destul de clare și uniform acceptate: zici Botoșani – zici bețivi, zici Vaslui – zici violatori de babe, zici Craiova – zici parșivi, și tot așa. Există însă niște stereotipuri de nișă, cu origini foarte ciudate, pe care lumea ori le-a uitat, ori refuză să vorbească despre ele de frică.
1) Bistrițenii poartă ridichi în basma – Cunoașteți pe cineva din județul Bistrița-Năsăud? Dacă da, faceți următorul test cu prima ocazie cînd vă întîlniți. Cînd se duce la toaletă, verificați-i scurt basmaua. Cu certitudine o să găsiți acolo o legătură de ridichi cu tot cu frunze. Dar nu-i spuneți asta, pentru că,dacă o faceți, bistrițeanul o să nege existența vreunei basmale și cu atît mai mult a unor ridichi. Mulți dintre ei își leagă strîns basmaua de cingătoare. Unde găsesc bistrițenii basmale, ridichi și cingătoare? Nimeni nu poate spune precis. Unii experți etnologi susțin că acest obicei datează de pe vremea în care caii maidanezi se plimbau nestingheriți prin codrii Bistriței, iar oamenii, de frică, umblau cu ridichi la ei, fiindcă se știe că armăsarilor le e frică de ridichi ca vampirilor de usturoi.
2) Filieșenii nu recunosc existența Iașiului – În ciuda dovezilor geografice incontestabile, cetățenii din Filiași refuză să recunoască existența județului Iași. Astfel, hărțile din instituțiile publice sînt vopsite cu var peste locul unde ar trebui să fie județul cenzurat. Istoricii bănuiesc că e vorba de o confuzie iscată la începutul anilor 90’, cînd un funcționar public a plecat într-un schimb de experiență în SUA și s-a întors cu o percepție deformată asupra noțiunii de copyright. Acesta a in suflat ideea că, dacă se recunoaște existența Iașiului, ei vor trebui să renunțe la patru litere din numele orașului lor și nimeni nu vrea să locuiască într-o localitate numită Fil.
3) Oamenii din Rădăuți au 11 degete – Ați fi tentați să credeți că e un efect al Cernobîlului, dar existența celui de-al unsprezecelea deget e un atavism care precedă celebrul accident nuclear. Sigur, mulți oameni din Rădăuți încearcă să-și taie reminiscența încă din copilărie, dar în cîțiva ani aceasta crește la loc cu tot cu unghie. Geneticienii presupun că e vorba de o adaptare la mediu, rădăuțenii fiind nevoiți adesea să strecoare nuci peste graniță între degete. Iar o nucă în plus pe cap de om nu-i de colo.
