Fluturaşul
Fluturaşul nu poate fi deranjat cu problemele lumii reale. El zboară din floare în floare, lin ca un norişor purtat de vînt, preocupat de foametea din Africa, textele de la Marea Moartă şi ultimul editorial al lui Andrei Pleşu, pînă cînd ajunge în mijlocul unei străzi cu patru benzi, la 300 de metri de cea mai apropiată trecere de pietoni. Acolo se trezeşte brusc între farurile unei maşini. Nu ştie cum a ajuns acolo, ultima oară cînd a verificat ce face era acasă în pat.
Fîlfîind disperat din aripi, se agită ca o molie turbată în jurul unui bec, încercînd cu disperare să revină pe trotuarul de pe care a plecat. Asta dacă nu sfîrşeşte tragic, ca multe alte albine, furnici zburătoare şi gărgăriţe, în grilajul de la radiator al unui Megan bej.
Invincibilul
Invincibilul e perfect conştient de ce face. Universul e la picioarele lui şi nu-l poate devia de pe traictoria diagonală pe care o are, nici măcar un bolid de 2 tone cu numere de Argeş. Cu paşi sigur şi apăsaţi, invincibilul nu se fereşte de maşini, maşinile ar trebui să se ferească de el, pentru că maşinile sînt făcute doar din tablă, cauciuc şi plastic, pe cînd el are testicule de titan. Undeva pe la mijlocul traversării se apleacă şi îşi leagă şiretul, apoi, tacticos, îşi aprinde o ţigară, suflă fumul dispreţuitor spre o Dacie papuc care îl claxonează, după care îşi continuă convorbirea la telefon: “Da, mă, era să dau peste o maşină, îl nenoroceam pe fraier”.
Usain Bolt
Înarmat cu o viteză super-omenească, sprinterul nu aleargă perpendicular pe traictoria maşinilor ci în paralel cu ea, pentru că îşi permite. La un moment dat, după ce reuşeşte lejer să depăşească o maşină, coteşte brusc prin faţa ei apoi accelerează la maxim spre finish. Undeva la mijloc are chiar timp să se întoarcă pe jumătate şi să îi vadă pe ceilalţi pietoni de pe trotuar cum îl aclamează frenetic. Sigur de victorie, o lasă mai moale pe ultimii 5 metri, după care aleargă uşor pînă pe bordură, gata să-şi primească medalia şi să facă tura de onoare cu steagul cartierului pe umeri.
Artistul
Flamboiant şi iute de picior, artistul a traversat toată viaţa lui ilegal. O are în sînge. Nici nu-şi aduce aminte ultima dată cînd a trecut strada pe unde trebuie. Ca un adevărat maestru al şoselei, artistul nici măcar nu mai ştie ce stil să abordeze, s-a plictisit de toate, se gîndeşte chiar să se lase de meserie, pentru că nu-i mai aduce nici o bucurie. Cu piruete sigure şi ţopăituri perfect executate, artistul desenează figuri geometrice complicate printre maşini. Se apleacă, alunecă, se strecoară, iar la final merge în mîini pînă pe bordură, în aplauzele la scenă deschisă ale şoferilor, care între timp au oprit motoarele şi se zgîiesc ca boii pe geamul deschis.
Ruşinosul
Ruşinosul ştie că face ceva greşit. În mod normal n-ar face niciodată aşa ceva, dar semaforul e roşu de jumătate de oră, iar el se grăbeşte. Cu remuşcările unui om care i-a înjurat de mii de ori, cu voce tare, pe pietonii care traversează aiurea, îşi cere scuze de la maşini, îşi cere scuze de la şoferi, îşi cere scuze de la ceilalţi pietoni, îşi cere singur scuze, după care avansează cu paşi nesiguri, doi înainte, trei înapoi. După 20 de minute reuşeşte să ajungă în cele din urmă pe partea cealaltă, unde cade în genunchi şi sărută pămîntul. Între timp s-a făcut verde pentru pietoni.
A fost super-super-amuzant! :))