Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tradiționalîc de supermarket

Zoom Tradiționalîc de supermarket

Acum șaisprezece-șaptesprezece ani, se lansa Untdelemn de la Bunica, primul mare brand cu iz nostalgic-tradiționalist de la noi, într-o piață plină de fasoane anglofone, într-un ambient de marketing îmbătat (încă) de aburii occidentalizării postsocialiste. Puțini dintre specialiștii în comunicare de atunci – cîți erau și ăia – ar fi mizat pe un brand paseist și vetust, în contextul emfatizării a tot ce e nou, inovator, young și, dacă se poate, revoluționar.

Ce s-a petrecut între timp? Că azi gem rafturile de la raionul food de produse care se etichetează „ca la mama”, „ca la bunicul”, „ca pe vremuri”, „ca în curte la cumătra” etc. Și atenție: trend-ul e în creștere…

S-a săturat consumatorul român de brizbizuri de afară și se întoarce către gustul local? Sau poate frenetica occidentalizare din anii ’90 și-a atins limitele în fața unor obiceiuri de consum inerțiale, mai adînc împămîntenite (decît credeau haioșii de marketeri și publicitari)? Nu e ușor de spus. Mie, unuia, mi-a fost mai la îndemînă să aflu de la consumatorii înșiși (selectați după o „sită” a interesului lor față de zona culinară) cum se raportează la acest mare simulacru, construit de către industria alimentară, al meșteșugurilor și obiceiurilor „de la țară”, „de odinioară”, „din bătătură” etc.

Am vorbit cu oameni serioși, la casa lor, gospodine și gospodari, oameni care știu să aleagă o urdă bună de la producător, oameni care știu să-ți tranșeze un porc (eventual, cu ochii-nchiși), oameni care storc must la ei în apartament, oameni care au neamuri la țară sau barem își plănuiesc anual cîte o tură de agroturism din care se întorc cu portbagajul gemînd de „gusturi românești”. (Cum unii fac shopping la Milano sau Dubai, alții își fac aprovizionarea la Bran sau în Mărginimea Sibiului.) Sînt oameni care știu diferența dintre o lopată și o cazma (nu doar teoretic, ci și după bătăturile pe care le-au făcut utilizîndu-le nemijlocit). Mulți dintre ei au muls vaca în copilărie, măcar o dată, în vacanță.

Frate copywriter, soră brand manager, pe ăștia nu-i păcăliți. Ei nu vor crede o clipă că bunica face ulei la ea acasă ori că țăranii din Ardeal obișnuiesc să facă iaurt (ehei, din vremuri străvechi…) și, în nici un caz, degresat, cu fructe sau cu bifidus esensis! Oamenii ăștia sînt perfect conștienți că țăranii nu prea fac pate la ei în șură, necum din soia sau ficat de fazan! Nu, „duzilor”, pe ăștia nu-i amețiți cu un song în engleză pe fundal și două fraze sforăitoare despre tradiții și delicii. Nu, ei nu sînt profa de română din a șasea, care vă încuraja să aberați în compuneri idilice cu iz patriotic.

Ăștia vă halesc de vii la input, insight și know-how. De ce vă fac totuși consumatorii cu pricina (predominant femei, 35-50 de ani, venit și studii medii) hatîrul de a prefera produsele și brand-urile tradiționaliste (hatîr pe care vi-l întorc, după ce și voi ați renunțat la fonfleurile occidentaliste de snobi) „ca la unchieșu’”, „ca la baba Rada”, „ca la vecinu’ după dud” etc.? De ce admit ei legenda cu măcelarul-mezelar din prăvălia vintage cu clopoțel? De ce vă înghit ei toate dumele depre originea legendară a tot felul de mizilicuri, despre care „știu ei mai bine” – în general – totul? De unde atîta îngăduință din partea unor oameni care îți spun din capul locului că „nu cred în reclame, dar țin seama de ele”?

Din cîte am putut afla, în mai multe interviuri în fața raftului de supermarket cu subiecți din target-ul mai sus amintit, orice efort al industriei alimentare de a aproxima, fie și pe departe, patrimoniul tradițional/teritorial de savori și meșteșuguri culinare e un punct de favorabilitate cîștigat. E clar și indiscutabil. Brînza de burduf de la supermarket nu se compară cu cea cumpărată direct de la cioban. Dar, cum nu ai mereu drum pe la stînă, se acceptă și surogatul ambalat în burduf de plastic (cu fason de cusătură etno și scris auriu pe etichetă). Se știe că e produsă în fabrică, dar se admite povestea „autenticității” ca pe un semn al efortului de a o reconstitui industrial.

Există motive pentru care tradiționalîcurile de supermarket ar putea fi preferate bucatelor originale, de la producător? Răspunsul – în viitoarea mea carte, în curs de apariție la Editura Cartier.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

  • Cine suntem, ce mai vrem

    18 februarie 2020

    „Să se știe cine suntem și ce vrem“, spunea Ion Iliescu în decembrie 1989 despre necesitatea unei comunicări cu ambasada Uniunii Sovietice. Desigur, sovieticii știau destul de bine și cine […]

  • Ludovic autorăstignit a doua oară

    11 februarie 2020

    După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză […]

  • Războaiele care ne-au prostit

    11 februarie 2020

    Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În […]

Ultimele articole