Am înţeles că o seamă de tineri vorbitori de engleză cu accent british s-au coagulat într-o mişcare de dreapta serioasă, alături de PDL, în încercarea de a scoate petele ruşinoase de ruj de buze, lăsate de doamna Udrea pe gulerul guvernării portocalii din ultimii ani. Domnii Ungureanu, Neamţu, Papahagi par, cel puţin pînă acum, figurile centrale ale acestei catedrale a dreptei româneşti pentru mîntuirea mediului de afaceri şi a reîntregirii prosperităţii neamului. Domnul Baconschi, din păcate, e obligat să lipsească oficial din acest detaşament sacru de luptă contra USL deoarece are carnet de membru PDL.
Eee, no problem! Deocamdată, şantierul ideologic e în curs de amenajare, dar, ca pasionat de zidărie şi tîmplărie ideologică, fost cititor de Eliade, von Mises şi Ioan Chrysostomul, m-am gîndit că n-ar fi rău să stau puţin pe gînduri prin preajma acestor iluştri intelectuali români şcoliţi abundent în capitalele europene. Prima şi cea mai banală observaţie legată de dreapta acestor domni e că ea se revendică explicit de la creştin-democraţie; Papahagi e chiar semnatar din partea unei fundaţii „creştin-democrate“, la fel şi impecabilul etic şi vestimentar Aurelian Pavelescu, colegul său de alianţă. Evul Mediu creştin, textele lui Boetius şi predicile sfinţilor părinţi ai Bisericii răsăritene sînt părţi ale biografiei academice a tuturor acestor oameni de dreapta. Într-un fel sau altul, în ieşirile lor publice de pînă acum, toţi au încercat să legitimeze o variantă ortodoxă a creştin-democraţiei occidentale, catolică în esenţa ei, să susţină că ortodoxia şi democraţia merg împreună mai bine chiar decît micii cu muştar. Nici chiar M.R. Ungureanu, care de-a lungul timpului a ales o combinaţie ceva mai laică pentru preocupările lui savante, încercînd să-i împace pe boieri cu Vodă Cuza, n-a avut niciodată preocupări de dreapta într-o variantă care să te ducă cu gîndul la vreun business, la vreo macroeconomie, la un banking, ceva.
Astfel, o primă şi drăguţă constatare legată de noua alianţă a PDL-ului cu micile formaţiuni conduse de intelectuali vorbitori de engleză cu accent british ne poate sugera planul generos, subtil şi delicat din mintea lui Traian Băsescu: creştin-democraţia românească este expresia naturală şi organic românească a dreptei. Mai clar spus, Aurelian Pavelescu a fost urcat în crucişătorul dreptei doar pentru „cd“-ul din coadă, tot aşa cum Athanasiu a fost luat cîndva în braţe pentru paşaportul „social-democraţiei“ din coada partidului lui Sergiu Cunescu. Motivele acestei creştin-democratizări în marş forţat a dreptei româneşti sînt multe, babane şi n-au nici o legătură cu cît de creştin-democrat e românul. În fond, nici comunist n-a fost pînă prin ‘48, dar asta nu înseamnă că n-ar fi putut să devină pe urmă. Aşadar, ceea ce vreau să spun pe şleau, după ce tot am încercat să vă sugerez, e că aceşti noi intelectuali de dreapta, creştin-democraţi ca filon teoretic, sînt parte a marelui proiect al reinventării PDL. Aceşti întreprinzători politici, yuppiesecurişti capabili şi cămătari de idei politice de-o noapte, aflaţi mereu în căutarea unei doctrine şi a unei identităţi ideologice numai a lor, au găsit, în sfîrşit, soluţia: PDL nu va mai fi nici Democrat, nici Liberal, ci se va transforma într-un CDU românesc, frăţior mai mic şi mai brunet al blondului şi arianului CDU german, marele partid de centru-dreapta aflat în slujba celor mai bine cotaţi cetăţeni ai UE şi, nu în ultimul rînd, a bieţilor creditori ai însoritei Grecii.
