Se dă următorul subiect: "Eu nu mă joc de-a Constituția, Constituția trebuie citită corect".
Cerință: Cum este posibil să spui o imbecilitate ca asta cînd poți să pui mîna pe telefon și să-l suni pe Tismăneanu?
Domnule președinte, au murit zeci de milioane de oameni de-a lungul istoriei recente, cînd găseai civilizație pe toate drumurile, din cauza unora care au crezut că văd "corect" lucrurile. Pe o astfel de idee "corectă" a trecut călare Antonescu Prutul cu trupele germane și tot de o idee "corectă" a fost aruncat înapoi și, mai apoi, împușcat.
Întrebați-l pe domnul Tismăneanu. Poate-l prindeți într-un moment de exacerbare a personalității și recunoaște cum stau treburile cu totalitarismele. (Exclus să apelați la sociologul costumat în Frate Grimm: îl veți pune, din nou, în postura jenantă în care vă va vorbi de povești corecte și povești incorecte.)
Și nu, nu vă fac tiran. Ci incult și inadecvat.
Doar pentru că știți să citiți, nu înseamnă că citiți "corect" (știu, știu că puteți despărți și în silabe). Mai exact, acest mod de-a vedea lucrurile – corecte, incorecte, adevărate, neadevărate – e doar unul dintre multe altele. S-a dovedit de-a lungul vremurilor că, în zona politică, omoară oameni. E simplu: cel care crede că vede lucrurile "corect" se simte îndreptățit (să zicem că are Inchiziția, SS-ul, NKVD-ul, sau Securitatea pe mînă) să-i elimine pe "incorecți", mai ales dacă acești incorecți au și ceva caracter și fac caz de "lecturile" lor false asupra realității.
Iar dumneavoastră ar cam trebui să știți că democrația, în străfundurile ei, e fundamentată tocmai pe aceste "incorectiturini" și pe toleranța față de "incorecți". E și motivul pentru care, în democrație, nu există o instituție moț, cu ochelari care văd adevărul. Altfel zis, ca să-i explicați și lui Boc: mai multe capete au o șansă mai mică de a greși.
Dar probabil că ați spus toate acestea ca pe o idee personală. Dacă-i așa, îmi retrag cuvintele de mai sus. (Rămîn – credeți-mă că sînt corecte – doar cele despre fratele Grimm).







@raducu cel hater – maine vanzi Catavencii la metrou?
Totusi ce-ai vrut sa zici? Ca ar trebui sa-l desemneze pe Ponta candidat la functia de premier? Deci cum „citesti” tu corect? Cred ca ti-au taiat astia din articol sfarsitul asertiunii.
Asa vor si baietii astia sa ajunga la putere doar spunand adversarilor: sunteti hoti! Si ce? Daca ai facut enuntul asta gata esti tu calificat? Nu stiu daca te „incalzeste” faptul ca sunt un cititor de Academie de la inceputuri si in acest spirit nu inghit PSD-ul.
cum puteti spune PRESEDINTE unui asemenea BADARAN???