Undeva în zona centrală a orașului Alba Iulia există un „bloc problemă“. Iar problema, la nivel oficial, e că oamenii din celelalte blocuri n-au locuri de parcare. Problema reală, însă, e faptul că în blocul respectiv, G2 – Turturica, stau țigani. E, cumva, ca și cînd ai lua un bloc de pe strada Zețari, din Ferentexas, și l-ai pune undeva între clădirile din Primăverii, ca să înțeleagă cititorii din București. Sau ca și cînd ai lua orice bloc din cartierul Țigănime 90210, cartier care există în orice oraș, și l-ai pune în buricul tîrgului.
Norocul face ca Alba Iulia să aibă un primar USR, unul dintre cei cîțiva „oameni noi“ care au cîștigat primării în municipii de județ pentru partidul cel nou și bun, și care au o viziune modernă asupra societății, care știu ce e incluziunea socială, toleranța și tot ce înseamnă valorile și principiile unei societăți moderne. Asta chiar dacă Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia, e un fost (timp de 20+ ani) membru PNL, e un fiu de bibliotecar – în sensul că tac’su era șef la Arhivele Statului, ca toți disidenții, ori că tot Consiliul Local e un mare blat sub tutela PNL.
De la promisiune tîmpită la posibilă realitate
În mirobolanta campanie electorală, cînd porcii zboară și adună voturi, printre tramvaie în Alba Iulia, spitale noi și nave spațiale, Pleșa se jura pe certificatul lui de proaspăt membru USR că va face parcări. Iar una dintre ele era fix sub blocul cu pricina. Și, mai zicea el, treaba e atît de importantă încît va apela la exproprieri, numai să vadă parcarea aia în locul blocului cu țigani. Pentru că, normal, era nevoie de parcare, nu din cauză că în blocul respectiv stăteau francezi și finlandezi. Pentru o vreme, în aplauzele unora din zonă, care-i vor pe țigani dispăruți de acolo, plus a patriotarzilor care-i formează alaiul, „promisiunea“ lui Pleșa părea ceva digerabil, ceva de campanie și atît. Omul, însă, a ținut-o pe a lui. N-a adus tramvai, n-a făcut spital, n-a făcut absolut nimic din ce a promis, însă pare decis să scoată țiganii dintr-un cluster de potențiale voturi.
În ultima ședință de Consiliu Local, pe ordinea suplimentară, la punctul 55, a pus un proiect prin care Primăria va toca trei milioane de euro pentru parcarea respectivă. Că e musai parcare acolo, că nu se mai poate altfel. Sigur, n-a prea făcut el alte parcări în ultimii doi ani, de cînd e primar, deși locuri sînt destule, dar asta e mai puțin important. Miza e să dea jos blocul ăla, să plece țiganii. Mă rog, să facă parcare, sanchi. Așa că propus, s-a votat, iar 15 milioane au să meargă spre chestia asta. Prefectura, desigur, doarme. La fel cum dorm asociațiile care se ocupă de drepturile omului, căci pînă la urmă despre asta e vorba, să fie mutați țiganii ăia și să fie liniște.
Un precedent periculos
Acum, pe lîngă faptul ar fi putut, cu cei trei milioane de euro alocați pentru parcarea respectivă, să facă de trei sau patru ori mai multe locuri de parcare în alte părți, problema principală este abuzul făcut în baza unor criterii etnice. Căci, deși sub un fals pretext, al nevoii de locuri de parcare, edilul cel userist n-a catadicsit să facă un „buy-out“. Adică, în loc să cumpere apartamentele respective de la proprietarii cei suedezi și norvegieni, a decis că-i expropriază. Adică le-a oferit vreo cîteva mii de euro inițial și, desigur, nimeni n-a vrut să-și vîndă acoperișul de deasupra capului, indiferent de cît de rău famat e locul, pentru echivalentul chiriei pe un an în oriunde altă parte. Așa că primarul a decis că, sub pretextul parcării, poate și e OK să exproprieze oamenii. Ceea ce înseamnă că, pe viitor, orice bloc sau casă vor putea fi făcute parcare, proprietarii expropriați pe nimic și trimiși unde văd cu ochii. Și, ca să înțelegeți clar cît de departe merg rasismul și durerea la bască, din cei trei milioane de euro destinați construcției viitoarei parcări, prin proiectul inițiat de primar și votat de CL, doar 90.000 de euro vor merge drept despăgubiri pentru proprietari. Că așa e în tenis, mai ales că țiganii nu știu tenis.
Uite ca totusi sunt si primari useristi care fac treaba buna. Asta de la Alba este exceptia care confirma regula.
Cred ca e o gluma.dreptul la proprietate e inscris in Constitutie.de la legea fundamentala la hotariri de c.l.,sint ani lumina,ca izvoare de drept
E clar cā e discriminare da’ nu pe criterii etnice,cred eu, pen’cā si edilul respectiv pare sā fie un produs clasic al procesului de hibridizare continuā, specific natiei noastre, ca noi toti dealtfel. Suntem ceea ce suntem, n-are rost sā mai introducem elementul etnic în ecuatia oprimārii omului de cātre om în aceastā situatie specificā.Nu cā n-ar exista rasism în Romania. Existā, doar ca aici e vorba de inginerie socialā prin care se cautā cresterea preturilor proprietatilor din zona respectivā prin eliminarea indezirabililor. Mai bine ar cheltuii bānutii āia pentru a-i scoate din sārācie pe amāråti,pentru a-i educa,pentru a-i integra social,pentru cā dacā doar îi muti mai la margine vei avea aceasi problemā în 20 de ani când se va extinde orasul. Zic si eu.