Opt senatori PDL și-au făcut bagajele pentru Partidul Mișcarea Populară (PMP) și așteaptă semnalul pentru a o tăia în rezerva lui Băse. E un prim lot, urmat de încă doi-trei nehotărâți. La Cameră, hemoragia este și mai babană. Să ne limităm deocamdată la Senat.
Pe 6 noiembrie 2013, Senatul a adoptat, la inițiativa PNL, legea care interzice fundațiilor să se transforme în partide politice. Motivația liberalilor este că, în caz contrar, s-ar induce în eroare electoratul, prin preluarea capitalului de imagine al unei fundații, constituite cu scopuri și obiective nepolitice. Legea a fost votată cu 97 de voturi pentru și cu opt contra. Cei opt sunt pedeliști unul și unul, iar atitudinea lor trădează frustrare, nerăbdare și nervozitate. Cei pe picior de plecare ar fi Gigi Chiru, Cristian Florian, Găvrilă Ghilea, Traian Igaș, Marius Isăilă, Marius Pașcan, Mihai Rogojan și Andrei Voloșevici. Ce surprinde la prima privire este că de numele lor ne putem lipsi, în sensul că, deși populează băncile Senatului, lumea n-a prea auzit de dânșii. Tot contra a votat și Mihai-Răzvan Ungureanu, deși el e deja plecat cu sorcova la Forța Civică.