De-a lungul vremii, Trump a confundat în public Albania cu Armenia, Islanda cu Groenlanda și pesemne că, în mintea lui, Austria o fi țara aia, plină de canguri. Miercuri, cu prilejul unei ședințe a cabinetului, la Casa Albă, a măcelărit din nou geografia lumii, încurcând Iranul cu Venezuela, ceea ce este mult mai jenant decât să-l confunzi, cum e și normal, cu Irakul. Mai mult ca sigur a fost o scăpare pe fondul emoției: doar el știe prea bine că Venezuela e acea mirifică destinație turistică plină de canale cu apă și de gondolieri care răcnesc „O sole mio”, unde și-a făcut Jeff Bezos nunta cu dar.
Pe lângă toate astea, cu același prilej, el a amenințat că „va pulveriza Omanul” – sultanat din Peninsula Arabă aliat tradițional al Statelor Unite: „E vorba de ape internaționale, iar Omanul se va comporta ca ceilalți sau va trebui să-i pulverizăm”. Analiștii americani bănuiesc că, de fapt, a încurcat și Omanul tot cu Iranul (sau cu Venezuela, deși prin strâmtoarea Ormuz nu prea trec gondole), dar mai există, totuși, și alte posibilități. De exemplu, e posibil ca, aflând din Biblie că locuitorii Sodomei au fost pedepsiți cu foc din Cer pe motiv că, în timpul liber, practicau păcatul sodomiei, să fi considerat că și cei din Oman trebuie pulverizați, deoarece de la ei s-a răspândit în lume păcatul omaniei. Oricum, e bine, atâta vreme cât nu ne trezim cu bombe prin județul Neamț. Că nu-i greu să confunzi Oman cu Roman.







E greu,e foarte greu dupa 80 de ani sa mai nimeresti acasa,dar sa mai si conduci …Casa Alba a ajuns ca un camin de batrani din Voluntari…