Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Trupe înarmate străine au pătruns pe teritoriul României ca să-i chelfănească pe români. Nu e glumă, deși e proastă

Zoom Trupe înarmate străine au pătruns pe teritoriul României ca să-i chelfănească pe români. Nu e glumă, deși e proastă

Consulatul General al României din Marsilia se află într-o clădire dărăpănată, pe cîteva sute de metri pătrați. Locul unde se lucrează cu publicul este înghesuit, un fel de gheretă din cărămidă în care se calcă pe picioare doritorii de acte românești. Dar ce contează, acolo e un petic de pămînt românesc, acolo merge să voteze românul din sudul Franței. Mereu s-a lăsat cu cozi, dar, pînă la urmă, în alte dăți, a ajuns să voteze toată lumea.

De data asta, pe 26 mai, a fost groasă rău. Au existat oameni veniți de la sute de kilometri ca să voteze, au stat șase-șapte ore la coadă și au plecat cu coada între picioare. Adică nevotați. Ca să facă lucrurile și mai lente, comisia de votare din subordinea Iuliei Buje, consul general, a lucrat cu doar două ștampile din trei, una au ținut-o de rezervă, probabil. Apoi, pe la prînz, au întrerupt votarea ca să mai adauge o cabină. Asta a durat două ore, în care coada a crescut și mai mult. Mai încet de atît nu se putea. S-a făcut o coadă ca la carne, pe vremea lui Ceaușescu. Sute de metri lungime.

Pe la ora nouă seara s-au închis porțile consulatului și cei ajunși deja în spațiul de votare au fost trimiși afară. „Dacă nu ați fost cuminți, nu vă las să votați”, a spus, textual, doamna Buje (domnul Buje, fost activist în CC al UTC, actualmente soț și consul, s-a rățoit toată ziua la alegători în curtea consulatului și i-a acuzat că vor să pună bombe, secvență filmată). Cînd a văzut că lumea se revoltă și că insistă să voteze, doamna Iulia Buje a făcut ceea ce numai trădătorii de țară fac. A chemat trupele speciale franceze, CRS, să evacueze consulatul. Le-a deschis și i-a poftit înăuntru, deși legea spune că în misiunile diplomatice ale României nu au voie forțe străine purtătoare de arme. Încet-încet, clădirea și curtea au fost evacuate de jandarmii francezi înarmați pînă-n dinți. Astfel s-a scris una dintre cele mai tîmpite pagini din istoria consulatului din Marsilia, în frunte cu doamna Buje.

1.834 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta