Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tupeul normalității

Zoom Tupeul normalității

Cele mai tari sindicate sunt cred cele din Poliție, cum e Europol: a vorbit împotriva uniformelor de rahat, împotriva achizițiilor tâmpite, împotriva mașinilor pețite de Robo, a scos în față abuzurile din Academie și condițiile de acolo, a fost mereu deschis, cu cărțile pe masă. Adică e limpede că nici o instituție din România nu se va schimba de sus în jos – cum ar fi normal. A rămas o șansă, o ultimă șansă biologică: tinerii să îi „măcelărească“ public pe șefi. Să le scoată la suprafață mizeriile, prostia, cârdășiile.

Zlat Mihai, vicepreședinte SNPPC, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, despre Horodniceanu: „Ăla e comportamentul de interlop, al lui. I-am cerut demisia, am cerut să fie cercetat de către CSM, am cerut și Poliției Române, şi MAI-ului să ia atitudine împotriva unor astfel de comportamente“. La obiect sunt și comentariile făcute de Cosmin Andreica. Oameni care nu se feresc de cuvinte, care nu așteaptă anchete, care nu se ascund în spatele unor proceduri sau comisii. Și acesta e, cred, motivul pentru care polițiștii – mulți – au tupeul nesimțit uneori de a intra în normalitate.

Cea mai mare găină din tot ce înseamnă Interne în România e Lucică Bode, gogoașa agățată bine de tot cu plagiatul.

1 comentariu

  1. #1

    Au dat un ,,comunicat” in care nu ne-au spus totusi de ce ,,politistii” circulau cu 70 km/h in localitate. Or fi urmarit ,,contravenientul” care ulterior i-a depasit? Sau erau ambele masini ,,in misiune”? Cica Garcea (popularul personaj) s-ar fi descurcat mult mai bine cu seful de la ,,crima organizata” ,,ar spune” la fel de popularul Mugur Mihaescu, avand in vedere ca contravenientul nu s-a prins inca ca si-a schimbat locul de munca simtindu-se ,,in sanul CSM” la fal ca printre colegii de la ,,crima orgsanizata”. Vecinul de la II intreba mai mult retoric: ,,Da’ dac-a ramas inca la crima organizata fiind in ceseme sub acoperire?”.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta