Traian Băsescu e în ușă, dă să plece pentru totdeauna. Bineînțeles, o țară de chelneri urlă după el să-și achite nota de plată.
Ce rămâne dincolo de gustul amar? O societate divizată care stă toată ziua în gură cu Centenarul și belește ochii la Catedrala Mântuirii, un SRI scăpat de sub control, tema anticorupției parazitând orice discuție despre societate, un frate pușcăriaș, o Udrea fugită, un partid distrus, un alt partid creat distrus.
Parlamentarii PMP au fugit care încotro pentru o porție de mici cu cartofi prăjiți, fiindcă PMP este un partid nefolositor acum. El își avea sens atâta timp cât Băsescu îi mai putea băga în Parlament. Însă toate măsurătorile arată că s-a dus dracului și ultima brumă de charismă a lui nenea Matolu. PMP nu a fost niciodată un partid, de fapt. Acolo s-au adunat adoratorii lui Băsescu, ultimii servitori loiali, profitori de ocazie, cum a fost Cristian Preda, care a intrat în Parlamentul European, cum au vrut să fie și Teodor Baconschi, Teodor Paleologu sau Adrian Papahagi, dar n-a putut să-i înghită pe toți poșeta doamnei Udrea.
Acum însă e gata, Băsescu tocmai i-a spus partidului că e mort. Cel mai mult s-a bucurat Tomac. Tristă creatură politică acest Tomac, se bucură că, în sfârșit, i-a lăsat Băsescu pe mână ceva ce seamănă cu un partid. Ce dacă jucăria e stricată, el se bucură ca un copil. Băsescu e șarlatanul care vinde un televizor stricat unui copil orb.
Ultima suflare politică a lui Băsescu: ”Obiectivul întregirii țării este obiectivul pe care-l las moștenire acestui partid. Este cel mai îndrăzneț obiectiv pe care românii și-l pot fixa astăzi”.
Din ușă, profesorul urii sociale ne dă o ultimă temă: unirea cu Moldova. Bagă-ți-o în fund, tipule! Ai fost cel mai mare dăunător politic din ultimii treizeci de ani.
Dacă acest articol apărea acum 10 ani, era ceva. Acum e prea târziu!