Oamenii care au blocat doborârea dronelor. Un început de listă

Privind înapoi cu mânie, vom constata că în 2018 la Palatul Victoria erau PSD împreună cu ALDE în cadrul USL 2.0, cu Viorica Dăncilă prim-ministru, Fifor ministru al Apărării și generalul Ciucă șef al Statului Major al Apărării. În 2022, când Putin și-a început războiul împotriva Ucrainei, francezii au revenit cu o ofertă de radar capabil să detecteze ținte de joasă și foarte joasă altitudine, precum dronele. Și de data aceasta francezii au fost refuzați, iar asta se întâmpla pe vremea când Nicolae Ciucă era deja premier, pesedistul Vasile Dîncu era ministru al Apărării, iar șef al Statului Major al Apărării era Daniel Petrescu. Asta ca să își aducă românii aminte. Numitorul comun al ratării dotării armatei române cu sisteme avansate de detectare a dronelor a fost președintele Klaus Iohannis, cel care a constatat că ne-a intrat o dronă rusească în turul unu pe sub radar. Între 2022 și 2026 în spațiul aerian al României au intrat 28 de drone, dintre care 15 doar în prima jumătate a acestui an, ceea ce arată o escaladare din partea Rusiei.

Cu americanii pe picior de plecare din Europa și din NATO, românii nu doar că au refuzat radarele franceze destinate dronelor și scutul nuclear francez, dar trăiesc și cu senzația că Macron le fură apa din barajul Vidraru. Totuși, pentru a păstra relația cu națiunea-cadru care coordonează forțele NATO dislocate în România, ai noștri au semnat un contract de 626 de milioane de euro în 2025 pentru a achiziționa 231 de rachete Mistral cu rază foarte scurtă de acțiune, probabil pentru a lovi ținte din Chișinău, Izmail sau podul de la Giurgiu fără a le da ocazia rușilor să se simtă amenințați. Cum la cioara chioară îi face Dumnezeu cuib, 27 dintre cele 28 de drone rusești s-au prăbușit pe terenuri agricole și alte zone nelocuite, fiind escortate de avioanele F-16 fără a fi doborâte.

Cea de-a 28-a dronă, în schimb, a zburat 10 kilometri în spațiul aerian român și a demonstrat că ulciorul nu merge de prea multe ori la apă – ca să păstrăm filonul înțelepciunii populare mioritice. A lovit un bloc în Galați, a distrus un apartament și a rănit o mamă cu copilul acesteia. Autoritățile române au venit și ne-au spus că nu au dotarea necesară ca să poată detecta astfel de ținte în timp util și să le intercepteze înainte să intre în zone dens populate. Ucrainenii s-au oferit să ne învețe cum să ne apărăm de dronele rusești și, dacă luăm în seamă strategiile lor militare de doborâre a dronelor, vom constata că folosesc pe scară largă mitraliera antiaeriană sovietică ZU-2, pe care am produs-o și modernizat-o și noi începând cu anii ’60 și până în ’80 sub numele de MR-4, calibru 14,5 x 114 mm, 600 de lovituri pe minut pentru fiecare țeavă, adică 2.400 de lovituri pe minut pentru întregul sistem. Mai știe cineva pe unde este linia de producție a acestei mitraliere antiaeriene?

Ne mai zic specialiștii militari și politicienii că avioanele de luptă moderne supersonice sunt prea rapide pentru dronele cu care rușii atacă în Ucraina și că, pentru a doborî o astfel de dronă, costul ridicării unui F-16 timp de o oră depășește costul întregului roi de drone trimis de Putin, deci nu este sustenabil. Ca să nu o dăm în depresie, constatând brusc, după patru ani de război cu drone, că nu avem posibilitatea de a ne apăra împotriva lor, ne amintim că noi producem la Craiova niște avioane cu reacție, subsonice, de antrenament și sprijin tactic, pe nume IAR-99 Șoim. Modificate pentru a putea lovi ținte lente și de joasă altitudine, cu costuri clar mai mici de întreținere și operare decât un F-16, aceste IAR-99 Șoim ar putea deveni asul din mâneca românilor, dacă se vrea. Priviți cum ucrainenii reușesc cu mijloace puține să rescrie simplu modul în care se poartă războiul modern, așa că nu zâmbiți când auziți de avioanele românești. Militarii știu de ce, altfel pentru ce cheltuim 1,8% din PIB pentru Apărare?