În istoria alternativă, versiunea The Last of Us, pandemia n-a început în februarie 2020, ci în septembrie 2003.A fost ciupercă, nu virus, șis-a răspîndit din Austin, Texas, nu din Wuhan, China. Cel puțin asta înțelegem după prima jumătate de oră de haos televizat, în care elicopterele survolează amenințător mulțimile panicate din jurul unui Joel împietrit de durere cu fiica muribundă în brațe, asasinată de un soldat care a primit ordin să extermine toți suspecții contaminați.
Douăzeci de ani mai tîrziu, într-un Boston în ruine, cu blocuri distruse și copaci crescuți din asfalt lîngă semafoare ruginite, anarhia s-a transformat în dictatură militară și libertățile cetățenești au fost suspendate odată cu corpurile indivizilor executați prin spînzurare pentru nerespectarea zonelor și perioadelor de carantină. Pandemia a fost parțial anihilată de FEDRA, Federal Disaster Response Agency, dar starea de urgență continuă cu monitorizarea posibililor infectați de o boală încă incurabilă. Simptomele Cordyceps (tuse, spasm muscular, vorbire împleticită, schimbări bruște de dispoziție) anunță implacabil că o ciupercă invazivă crește rapid în tine și, în următoarele 12-24 de ore, va prelua controlul întregului organism, transformîndu-te într-un zombi.
Joel, acum un contrabandist dur, fără scrupule, supraviețuitorul care-a știut să evite pericolele unei societăți radical schimbate, are de livrat o marfă specială. O puștoaică de 14 ani pe nume Ellie, infectată de trei săptămîni, dar încă vie. Aparent, fiindcă ar fi imună la parazitul ucigaș. Iată speranța atît de așteptată a unui posibil remediu, luminița de la capătul tunelului pandemic.
The Last of Us e noul The Walking Dead (sezonul 1, nu pelteaua patetică și penibilă care-a urmat). Adaptare după un joc video faimos pe scara lui, serialul ăsta, intrat în topuri, imediat după difuzarea pilotului, direct pe primul loc, face furori printre gamer-i și e lăudat de aproape toți internauții. Entuziasmul lor se justifică doar parțial, însă. Da, a fost realizat foarte creativ, are o atmosferă convingătoare, și în introducere, și după saltul în viitor, direct în mijlocul acțiunii, fără prea multe explicații pentru contextul trasat din cîteva cadre, nimic de zis, elocvente. (O întrebare, totuși: în locurile invadate de oameni-ciupercă, aerul n-ar trebui să fie îmbîcsit cu spori?) Aventura cu momente horror își ia pauze lungi și dese ca să dezvolte conexiunea emoțională dintre un Joel profund marcat de drama personală, încă traumatizat de pierderea fiicei la începutul pandemiei, și o Ellie debusolată, orfana care și-a găsit un tată-surogat. În rest, nimic revoluționar, cam aceeași poveste post-apocaliptică spusă deja de-atîtea ori, cu variațiile mai mult sau mai puțin anticipate. Surprinde un pic simpatia pentru personajul principal, un tip violent, capabil să ucidă cu sînge rece oameni potențial nevinovați (unul din primele episoade pare extras, aproape în întregime, dintr-un nivel de shooter), în spiritul realist al moralei care postulează că doar cei asemenea lui au șansa de a rămîne în viață într-o paradigmă guvernată de legea junglei.
When you are lost in the darkness, look for the light, zice o lozincă cvasi-religioasă mîzgălită cu vopsea pe un perete. Ușor de zis, greu de făcut. Și la propriu, fără curent electric, noaptea sau în spații subterane, și la figurat, fără vaccin, apă tratată antiseptic, alimente. Chiar, ce mănînci cînd lumea s-a dus dracului de douăzeci de ani? Păi, în afară de conserve din 2003, singura variantă disponibilă ar fi ciuperci.
The Last of Us, 2023-, distopie SF interzisă optimiștilor, creat de Craig Mazin și Neil Druckmann după jocul video omonim, nouă episoade de 46-81 de minute, difuzat de HBO.
1 comentariu