Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un adolescent a fost ucis de alți trei adolescenți. Câte victime rezultă?

Zoom Un adolescent a fost ucis de alți trei adolescenți. Câte victime rezultă?

Sunt trei secvențe care mi-au rămas în cap după nenorocirea din Timiș, cea cu adolescenții, nu accidentul cu suporterii lui PAOK. În prima e mulțimea de oameni furioși care căutau să-și facă singuri dreptate. Au fost opriți de poliție, de jandarmi. S-a întâmplat în Sânmihaiu Român, în fața casei bunicilor minorului de 13 ani care a fost lăsat în libertate. Satul se află la aproape 20 de kilometri de Cenei, unde s-a petrecut crima.

A doua e cu tatăl suspectului de 13 ani scos din podul aceleiași case, unde se ascundea de frica de a fi linșat. Nu a fost.

A treia e cu Șoșoacă ajunsă urgent la fața locului să facă live-uri și ședințe la primărie. Ca o creștină adevărată, ca o patrioată de mare volum, ea a năvălit peste suferința unor oameni și a mai pus niște paie pe foc. Nu-mi dau seama care imagine e mai tristă și în care dintre ele se vede mai bine gradul de sălbăticie la care am ajuns. Se discută despre scăderea vârstei pentru răspunderea penală a minorilor. Se dau exemple din alte țări, în special din vest. Dar acolo există un sistem de educație funcțional, noi n-avem nici ministru, că nu se mai bagă nimeni în afară de Bolojan.

La Cenei, România a pierdut patru adolescenți. Unul e în mormânt, ceilalți vor intra în sistemul nostru punitiv care nu are nicio legătură cu reeducarea. Mai putem adăuga și părinții la numărul victimelor. Unii plini de durere și ură, alții condamnați la învinovățire.

Accesul copiilor la influenceri bombardieri este foarte facil în România, iar modelele de neurmat sunt multe. Conținutul lor zburdă liber pe rețele și intră rapid în mințile celor mici. La școală, psihologul are mai degrabă rol de maimuțoi, în multe cazuri fiind la fel de important ca paznicul.

Până se fac grupuri de lucru și se mai discută la nivel central, vom avea în continuare elevi vulnerabili. Unii vor genera pericol, alții se vor afla în pericol. În societate se va accentua sentimentul că legile favorizează agresorii și îi abandoneză pe cei care ar trebui să fie protejați. Românii nu vor doar bani și nivel de trai ridicat. Mai vor uneori și dreptate. Iar asta începe să ne lipsească la fel de mult ca educația și viața bună.

M.T.

1.419 vizualizări

4 comentarii

  1. #1

    Nu da vina pe nu știu ce „influenceri”, meteule…Nu în cazul acesta! Crima este crimă, iar răspunderea criminalului nu poate fi eludată. Sigur, influencerii există și copiii cad în vraja acestora. Și nu doar copiii dar despre ei este vorba acum. Nu mi se pare dificil restricționarea accesului copiilor la rețele sociale, deja se întâmplă în multe țări… Sigur se poate. Ar trebui să facă parte din Sistemul de Educație. Cel subfinanțat în mod cronic. Uite, de exemplu, dl Bușcu ar putea susține, editorial după editorial, alocarea celor 6% din PIB pentru Educație, în loc să susțină, editorial după editorial, keynesianismul militar care chipurile ne-ar îmbogăți și ne-ar feri de Putin. De parcă Franța și Germania ne-ar permite…Dar 6% pentru Educație nu ne-a interzis nimeni!

  2. #2

    Romanii si oamenii in general nu vor doar „dreptate”, ci si siguranta! Rolul sistemului penitenciar nu este „reeducarea”, aia se facea de comunisti la inchisoarea Pitesti – oamenii nu pot fi reeducati asa cum ganditi voi, ca altfel ar fi in penitenciare niste megafoane care ar striga incontinuu 24 de ore din 24: Infractorilor, deveniti cinstiti, nu mai comiteti infractiuni, pocaiti-va si indreptati-va! Astea nu functioneaza decat in carti si filme. Societatea nu-si permite siroposenii din astea cu asemenea indivizi, cel mai adesea cu totul nereformabili – acesta este adevarul crud. Rolul principal al sistemului penitenciar este prin urmare exact tinerea in afara societatii a unor persoane care au comis fapte grave, pe de o parte pentru a proteja populatia – si acesta este un mare rol al statului in general, ca altfel ne-am face singuri fiecare „dreptate” : deci statul are obligatia sa ii izoleze pe acesti indivizi periculosi, pentru a asigura siguranta celorlalti cetateni – care platesc pentru asta taxe si impozite, din care se platesc bani ca infractorii din inchisori sa aiba de exemplu asigurare medicala si MEDICAMENTE GRATUITE, medicamente gratuite pe care ceilalti cetateni nu le au, ba chiar recent Bolojan a taiat de la asigurari de sanatate gratuite milioane de romani vulnerabili, dar nu si pe infractorii din inchisori = adica infractorii sunt rasfatati de guvernul Bolojan care urecheste doar pe cetatenii cinstiti, dar vulnerabili, iar pe de alta parte infractorii sunt inchisi de stat pentru a-i pedepsi. Da, pedeapsa este justa, normala si necesara fata de cei care gresesc. Daca un angajat de la Catavencii nu vine la serviciu, nu-si face treaba, jigneste colegii sau/si sefii/ proprietarii, distruge ceva in redactie, divulga informatii ce nu trebuiau spuse, pe scurt, comite abateri, este sanctionat=pedepsit, intr-un fel sau altul, nu-i asa. Probabil ca ar fi dat afara, printre altele, sau dat in judecata. Daca nu ar fi asa, Catavenii ar disparea.

    • #3

      Da, am înțeles! Ești gardian la vreun penitenciar… De asta nu ai înțeles mai nimic din articol și ai scris ce te doare pe tine…🤪

  3. #4

    Se înțelege că tu nu ai înțeles nimic. Nu sunt gardian, sunt sociolog, cu doctorat făcut „pe bune”. Ca student, am făcut practică într-un penitenciar și acolo absolut toți deținuții se străduiau permanent să mă convingă obsesiv de unul singur și același lucru: că ei (toți) sunt nevinovați și că închiderea lor acolo este o greșeală, că ei sunt VICTIME ale sistemului.

    Articolul este cu totul de neacceptat și chiar de-a dreptul odios din punct de vedere moral fie și măcar pentru simplul fapt că include în rândul victimelor și pe călăi, îi putem numi așa pentru că au folosit o secure – așa că nu mai pot fi numiți doar „suspecți” sau „făptași”, că sună ca și cum doar ar fi furat o mână de cireșe din grădina vecinei.

    Singurele victime sunt copilul ucis cu premeditare, sânge rece și sadism, la care se adaugă doar membrii familiei acestuia. Punct.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia