Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un caz de mutilare mediatică

Zoom Un caz de mutilare mediatică

Așa cum sergentul lui Alecsandri își tîra al său picior pe drumul de costișă, tot așa, pe drumul încîlcit al campaniei electorale, Realitatea Media își tîrăște destinul, audiența și ființa administrativă. Înainte să i se înfigă în coapsă tentativele de preluare abuzivă, pe vremea cînd Vântu încă adia în calitatea lui legală de proprietar, Realitatea TV era prima televiziune de știri a României, atît ca audiență, cît și ca venituri comerciale. Apariția în peisaj a lui Elan Schwarzenberg și apoi a grupării Gușă-Păcuraru a aruncat existența postului într-un regim de vulnerabilitate permanentă, care a transformat această cucoană – versată, dar puternică – a audiovizualului într-o curvă săracă și pusă pe căpătuială.

Nici n-a intrat bine Vântu la prima închisoare, că Schwarzenberg a început să-i fure căciula. Înșfăcarea a fost așa de vizibilă că însuși DNA s-a pus pe urmele lui, pierdute între timp în Israel. În prezent, Realitatea TV se află sub puterea abuzivă a companiei Strategies Research Investment, urmărită penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, tentativă de participație improprie și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În traducere, SRI s-a iscălit ca proprietar, fără să fie, și folosește în prezent canalul – după cum se vede – pentru servicii politice. În materie penală, cazul e atît de strident, încît procurorii par paralizați. Și vor rămîne așa pînă cînd noul președinte ales în noiembrie va stabili în ce mod să se înfăptuiască dreptatea.

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Sfaturile unui mort cu experiență

    26 septembrie 2023

    Vezi, cînd te duci, să nu uiți unghiera, că te trezești cu gheare de vampir și poate n-o să-ți placă maniera de-a fi întîmpinat cu „Hai sictir!“. Tu o să […]

  • Cum a explodat brand-ul național Umbrărescu

    25 septembrie 2023

    Morții și răniții de la Călimănești, căzuți pe frontul autostrăzii Moldova, fac parte din basorelieful sculptat pe columna lui Dorinel Umbrărescu, așa cum dacii omorîți la Sarmizegetusa și Tapae apar […]

  • Nu țîpuresc oșenii

    19 septembrie 2023

    Și dacă s-or întoarce iar nohaii, scăpați cu greu dintr-un letopiseț, și-or întreba ce am făcut cu caii și unde-i șura-naltă, de nutreț?! Că nu-nțeleg de ce fugiră dacii cînd […]

  • Sărituri în gol de pe „Blocul democratic PSD-PNL“

    18 septembrie 2023

    Puterea e bună, e plăcută și catifelată, e fondatoare a noului tău ego, ca TikTok-ul, și voluptuoasă ca îmbrățișările de pe Pornhub. Ai ajuns la putere, nu-ți mai vine să […]

  • Exil pe-o boabă de piper

    12 septembrie 2023

    Scuip sînge ca Bălcescu și nu sînt în Sicilia să-mi scurm în cimitirul săracilor culcuș. Goniți-mă cu pietre să întregesc familia celor cu țara-n traistă, de sila voastră duși. Cînd […]

Ultimele articole

  • Scotocitorii

    11 septembrie 2023

    Ca să nu mai rămîie repetenți și anul acesta la comunicare, Radu Tudor i-a convocat la el în emisiune pe șefii armatei: șeful Statului Major, comandantul Forțelor Aeriene și comandantul […]

bijuterii argint