Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un grădinar în slujba țării

Zoom Un grădinar în slujba țării

De o bună bucată de vreme, Senatul României, unde încă-i șef băiatul ăla dolofan pe care PNL l-a cocoțat pe toate panourile din țara asta, tot încearcă să toace niște bani pentru „furnizarea unei Soluții de virtualizare digitală a grădinilor Senatului“. Și nu le iese, că treaba pare mai complicată decît bătălia de la Nasiriyah sau decît lupta dintre copy și paste, dusă în paginile unei lucrări de doctorat. Cel puțin patru tentative de a cumpăra astfel de servicii s-au sfîrșit prin anularea procedurii, o a cincea fiind pe vine, dat fiind că termenul de depunere a ofertelor pentru procedura simplificată a fost 1 iulie. Pare că nimeni, absolut nimeni nu vrea sau nu e în stare să încaseze vreo jumătate de milion, astfel încît grădinile cele minunate ale Senatului să poată fi privite, poate chiar plivite, în mod virtual. Pe de altă parte, în mod absolut real, fizic, grădinile astea înghit deja o groază de bani. Frumusețea costă, cum se spune, iar senatorii merită un loc frumos, un loc cu verdeață, cu odihnă și pensie specială veșnică.

Astfel, încă de prin primăvară, cei de la Senat au inițiat o licitație pentru atribuirea unui contract de servicii de întreținere a grădinii Senatului. După mai bine de trei luni de analizat oferte, căci au existat condiții serioase, de genul preț – 36%, dar mai ales experiența șefului punctului de lucru ori experiența echipei de asistență și curățenie sau experiența instalatorului, a fost ales un cîștigător. Unul care va încasa undeva între 1,7 și 1,8 milioane de lei plus TVA, pentru ca Senatul să aibă cele mai minunate grădini. Ce-i drept, la banii ăștia le puteau face și suspendate, dar probabil n-au vrut să-l încurce pe Ciucă în timp ce se plimbă pe acolo și meditează la o nouă carte, la funcția de președinte sau la ce mai meditează el. Banii vor ajunge, desigur, la niște băieți care știu cum stă treaba cu spațiile vezi, dar mai ales cu verzișorii veniți din conturi publice, anume la Garden Center Group și Ro-Verde Landscaping, firme care nu mai au nevoie de nici o prezentare.

2 comentarii

  1. #1

    Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul. Se vrea și președinte analfabetul.

  2. #2

    Știți, este cineva care propune (eu nu-l știu) și cineva care susține,fiind purtătorul de vorbe,cu o persuasiune demnă de o cauză mai bune;ei nu-l știți;Răreșică de la Bruxelles.
    De gură lui nu scapă Șeful decât după alegeri!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România!

    3 decembrie 2024

    Țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat cîmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane […]

  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

  • TikTok-ul lui Dumnezeu

    26 noiembrie 2024

    Călin Georgescu s-a infiltrat în buletinele de vot la fel de brusc și neobservat ca omuleții verzi ai lui Putin în Crimeea. A pășit pe un covor social țesut din […]

  • La vie en rose

    19 noiembrie 2024

    De m-ar trimite maica-n vecini să cumpăr borș, desculț, prin praful lumii, în veacul catastrofic, m-aș costuma-n cămașa țăranului din Gorj ce s-a desprins cîinește-n Paris din lanțul trofic. Sfidînd […]

Iubitori de arta