► După o liniştită perioadă de vacanţă, cuplul de investigatori vestiţi ai ecranului s-a întors la muncă. Astfel, zilele încep din nou cu urletele agitate ale lui Silviu Mănăstire şi par a se sfârşi, îngropate în jenă, la emisiunile lui Florian Bichir. Acesta din urmă este un exemplu clar de antitalent promovat pe valul crizei. Bine, amândoi îndeplinesc aceste condiţii, dar Bichir, parcă, a adunat în el toată esenţa slinoşilor alunecoşi care visau de mici să fie daţi la televizor şi, când, în sfârşit, li s-a dat o emisiune, de fericire nu s-au mai spălat doi ani. De obicei, de la un om care scrie prost şi încâlcit nu ai aşteptări atunci când începe să vorbească.
Dar, totuşi, speri ca lipsa de bun-simţ, colocvialitatea şi lăudăroşenia exagerată să nu vină să suplinească intempestiv, de fiecare dată când deschide gura, lipsa vocabularului, lipsa logicii şi educaţia deficitară. Să promovezi pe ecranele unei televiziuni de ştiri personaje ale căror argumente sunt, cel mai adesea, „Hai, dom’le, că ştim noi mai bine“ şi „Nu ne învaţă nimeni pe noi cum să facem presă“ e nu doar o lipsă de respect faţă de telespectatori, ci şi dovada clară a derutei totale, atât editoriale, cât şi financiare, prin care treci. N-or fi ăştia, e adevărat, cei mai răi oameni din televiziunile româneşti. Dar în vremurile în care Realitatea TV chiar era televiziune, nu refugiul tuturor rataţilor, aceşti oameni ar fi avut loc doar în cadre secundare, pe post de manifestanţi gregari pe la vreo reuniune a pitecantropilor cu aere de pricepuţi.
► Răitaru TV, care e ciuca bătăilor în ultimele două săptămâni, îşi vede liniştită de treabă, continuând să invite personaje precum Vadim Tudor, Dan Diaconescu sau Gigi Becali. Nici nu ştim dacă ăştia fac rating sau ăsta este nivelul de pricepere al oamenilor care dau direcţia editorială a postului. Totuşi, să-l aduci pe Vadim atât de des şi să-l laşi să vorbească orice, oricât, hlizindu-te la toate calomniile pe care le debitează şi dând impresia că omul este OK, în deplinătatea facultăţilor mintale, e cel puţin exagerat. De altfel, suprapopularea unor întregi tronsoane orare cu fete care, pe lângă lecturarea prompterului, mai stăpânesc doar hlizeala şi zâmbetele tâmpe ne spune că, deşi la Răitaru ar mai fi ceva bani, discernământul responsabililor editoriali e muuuult, da’ muult mai jos decât fustele anterior amintitelor.
Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013
