Un om periculos

Iohannis șantajează America. O face oficial, anunțîndu-și în gura mare și fără avertisment candidatura la șefia NATO, după ce America are deja un candidat. În grupul statelor șantajate se mai află Marea Britanie, Franța și Germania. Toate patru au declarat că vor pe altcineva la NATO, dar Iohannis se pune de-a curmezișul. Sparge unanimitatea negociată de pînă acum, contestă dreptul natural al celor care dau 80% din bani și 70% din forța armată a alianței. Practic, denunță public tradiția și structura de putere din interiorul celei mai mari alianțe politice și militare a planetei, alianță de care depinde total soarta României. Face asta „în numele României“, ca să știe prima superputere a lumii și celelalte trei mari puteri europene ce țară le creează probleme.

Iohannis lasă să se înțeleagă că nu candidează de capul lui, că există susținere din partea altor state. Prin urmare, acțiunea lui se bazează pe o fisură în alianță, pe care el speră s-o lărgească și s-o transforme într-o armă contra celor patru mari puteri. A forța o falie în NATO și a crea două tabere în grupul celor 32 de state, în momentul în care lumea civilizată e pusă la îndoială de Rusia, par puncte copiate din planul de agresiune al lui Putin. Mai ales dacă între susținătorii lui Iohannis se vor număra amici ai criminalului de război, cum sînt Ungaria, Croația sau Slovacia.

Pe de o parte avem SUA, Marea Britanie, Franța și Germania. SUA e partenerul strategic al României, singurul aliat capabil să intervină la o adică, prin decizie singulară, în apărarea Porții Focșanilor. Marea Britanie e al doilea mare partener mobilizabil, chiar în caz că NATO se încurcă în proceduri. Franța și Germania sînt cele mai influente puteri europene, care pot modifica imediat, în bine sau în rău, destinul românesc. Și pe de altă parte îl avem pe Iohannis, un lider invizibil internațional, mut ca o lebădă în consiliile europene și la summit-urile NATO, cu un bilanț serios doar în domeniul irelevanței.

Ce îl recomandă pe Iohannis pentru a conduce cea mai mare forță militară a lumii? Păi, dacă lăsăm la o parte amatorismul sfidător din politica internă și lipsa completă a staturii internaționale, ne rămîn doar faptele de comandant suprem al forțelor armate. După nouă ani și jumătate de stat în fruntea armatei, Iohannis lasă în urmă o țară mai vulnerabilă ca oricînd, cu o armată abandonată, neînzestrată, nemodernizată, părăsită de resursa umană, umilită material și moral. Omul care se propune singur la conducerea NATO nu a luat nicio măsură pentru întărirea apărării naționale, nu s-a deranjat să repornească industria militară, să dea de lucru fabricilor românești, să ceară măcar revizia echipamentelor feudale din dotarea trupelor, să accelereze programele de înzestrare, de recrutare, de adaptare legislativă la situații de urgență. Nici măcar nu s-a deranjat să convoace CSAȚ-ul mai des ca înainte de invazie. Iohannis, comandantul suprem al forțelor armate, s-a mulțumit să facă nimic, în condițiile în care România e, prin geografie și capacitatea de a nu face față militar, cel mai vulnerabil stat din planul de oportunități rusești.

Astea fiind stabilite, Iohannis s-a gîndit că e cazul să șantajeze SUA, ca să se propună pe sine, în baza experienței și realizărilor, în fruntea NATO. Pe banii Americii, ai Marii Britanii, ai Franței și Germaniei, Iohannis vrea să blocheze opțiunea acestor state și să conducă el alianța care există doar prin voința sponsorilor ei.

Și acum puneți-vă în locul lui Putin. V-ar plăcea să vedeți una ca asta, nu? Să vedeți cum un tip din Sibiu, remarcat doar prin voiaje de lux, aroganță și lifting facial, produce o fisură în inima celui mai mare adversar al Rusiei? Cum v-ar pica să vi se raporteze că acest ins șters a reușit o lovitură strategică și tactică pe care întregul spionaj al FSB și toată secția internațională de propagandă a Kremlinului n-ar fi reușit s-o dea niciodată?

Cu voie sau fără voie, Iohannis îi face un uriaș serviciu lui Putin. Și, nu în ultimul rînd, expune România la pericolul de a se răci cu marii ei protectori militari.

Cît despre acel „e o onoare ca un român să reprezinte România într-o funcție atît de înaltă“, pe care îl repetă slugile din coaliție, să nu ne lăsăm duși de val. Iohannis nu e genul ăla de onoare.