Mă gândeam, după modelul Zelenski, forțat de împrejurări, și Macron, forțat de ipocrizie, cum ar fi să-l vedem și pe Iohannis la trening și ușor nebărbierit. Eh, forțat de cine? De doamna Carmen, normal. Altfel, vălas cu următoarea imagine: un robot în izmene conducând o țară de la granița NATO.
Unui militar român i s-a furat arma în timp ce se uita pe telefon și citea o liturghie. Bine că nu i s-a furat telefonul, că Facebook-ul e o armă mult mai importantă azi. Față de ce dotări avem noi, nici nu mai zic.
Rușii zic că Marea Neagră e plină de mine chiar și în zona litoralului românesc. Nici nu vreau să-mi imaginez ce va fi în Mamaia când unii se vor da cu banana, alții cu mina.
Am citit știrea asta: „România și o lume întreagă se pregătesc să facă față unui val de scumpiri la alimente și energie“. Greșit, românii s-au pregătit o vreme pentru scumpiri, dar de la un punct încolo chiar nu mai contează. Deci nu știu ce face „o lume întreagă“, ideea e că românii sunt pe chill.
România poate pierde miliarde de euro din fonduri europene sau PNRR, din cauza scumpirii materialelor de construcție. Mă rog, nu chiar românii, să nu vă gândiți că vă afectează cu ceva, e vorba strict de ăia care ar fi furat banii.