Potrivit unui sondaj recent al Institutului Național de Statistica și Banalități, unul din trei români visează la o bătrînețe liniștită, undeva într-o închisoare mică și cochetă la țară, sau o închisoare liniștită pe malul mării, unde să trăiască o viață simplă de deținut și să se poată concentra asupra unui roman autobiografic.
“Muncești toată viața în libertate, și ce faci cu asta? La final nu rămîi cu nimic”, spune Petru Ponce, neurochirurg și șofer UBER. “Eu mai vreau să muncesc vreo 10 ani și dup-aia gata, tăticu’! M-am săturat de atîta stres și chinuială. O iau pe doamna, ne găsim o pușcărie mai de doamne ajută care să ne accepte și ne-am scos. Mîncare gratis, odihnă cît cuprinde, poți să bagi cuțitul într-un alt om și nimeni nu se uită pieziș. Asta viață, nu Govora și Olănești! Și dacă ai terminat cu toate celelalte activități, poți în sfîrșit să faci lucrul pe care ți-ai dorit să-l faci toată viața: să scrii o carte. Eu, de exemplu, vreau să scriu o carte autobiografică în care să fiu pirat.”
În altă ordine de idei, directorii mai multor penitenciare din țară s-au plîns că nu mai fac față: au prea mulți scriitori, și mult prea puțini ospătari sau tinichigii, lucru care în timp ar putea duce la probleme pe piața infracțională. “E vina închisorilor particulare, ăștia scot deținuți scriitori pe bandă rulantă fără să se gîndească că în cîțiva ani o s-ajungă să dea în cap la oameni Sadoveanu și Herta Müller”.
