Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Unde merge suta merge și momîia

Zoom Unde merge suta merge și momîia

Un bărbat din Argentina a murit după ce a făcut sex cu o sperietoare de ciori. Poliția încă mai investighează cazul, dar, la prima vedere, principalii suspecți par a fi omul de tinichea și leul cel fricos. Bianca Drăgușanu a refuzat să comenteze incidentul.

Christine Lagarde a anunțat că Grecia va plăti săptămîna asta o tranșă de 450 de milioane de euro din datoria pe care o are la FMI. Banii vor fi ținuți totuși o săptămînă în carantină, pentru că Grecia sigur s-a șters la fund sau a scuipat pe ei înainte să-i dea.

Traian Băsescu a făcut, săptămîna trecută, o vizită în Republica Moldova, prilej cu care a jignit o jurnalistă. E clar, Băsescu și-a început campania pentru președinția Moldovei.

Papa Francisc a fost sfătuit de medici s-o lase mai moale cu pastele și pizza pentru că riscă să devină obez. Printre lucrurile pe care medicii i le impută lui Francisc e că, în ultima vreme, s-a transformat din Papă într-un Papă-tot.

Șase români au fost prinși de Poliția austriacă după ce au intrat în mai multe locuințe din Salzburg, au furat tot ce le-a căzut în mînă și, în unele dintre ele, au făcut chiar și duș. Ai naibii români, ar face orice ca să lase impresia că alte naționalități au comis jafurile.

Belarusul a anunțat că introduce amenda pe șomaj. E inutil să mai spunem cît de păgubos a devenit să fii blogger sau expert în social media în Belarus.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia