Premierul Cîțu pregătește noaptea albă din Vama Veche. A fost la Dineu cu proști, de ce ar lipsi la Chef cu cocalari?
Ministrul Mihăilă a fost prezent în Parlament pentru o dare de seamă despre bazele alea de date și raportările diferite ale decedaților de COVID-19. Atâtea cifre, atâtea baze de date, atâtea liste și agregări că ar fi putut să stea un an acolo parlamentarii și tot nu ar fi descâlcit ceva din haosul ăla.
Câțiva jandarmi au avut nesimțirea să vină în control pe terasa restaurantului unde Rareș Bogdan și familia mâncau. I-a venit să scuipe bolul alimentar în batistă, pur și simplu, i-ar fi pălmuit acolo, pe loc, pe toți. Noroc că și-a amintit că are numărul de telefon al lui Lucică Bode, pe care l-a sunat imediat și i-a zis că așa ceva să nu se mai întâmple.
Florin Cîțu nu spune dacă va candida sau nu pentru funcția de președinte al PNL. Păi, dacă nici lui nu i-o fi spus Iohannis, ce să facă, să mintă?
Într-o singură zi au fost trecute prin parlament cinci rapoarte de activitate ale SRI. Mulți dintre parlamentari nici nu au respirat cât a durat procedura. Au avut emoții ca la colonoscopie.
Andrei Caramitru cere Guvernului să crească salariile rapid. Săracul de el, în două-trei săptămâni o să-l vedem cum o să comenteze cu tot felul de înjurături la postări mai vechi de-ale sale.
1.495 de vizualizări






