Născut în sudul Basarabiei, scriitorul și jurnalistul Vasile Ernu, căruia conștiința îi funcționează sută la sută, a făcut unirea cu România pe cont propriu. Altfel, om chibzuit, speră în unire, dar făcută temeinic, nu pe gargară. La fel cum are o părere excelentă despre Maia Sandu, dar, cu tot regretul, n-o vede ajungînd președinta României unite cu Basarabia, precum Cuza, vodă peste Țara Românească și Moldova.
Cristian Teodorescu: Cum e cu retrocedarea bibliotecii de la Chișinău către Biserica Ortodoxă din Moldova, de i-au trimis scriitorii din România o scrisoare deschisă președintei Maia Sandu, să n-o aprobe?
Vasile Ernu: A venit într-un moment tare prost: care afectează atît imaginea României, cît și a BOR-ului. Adversarii se vor folosi de această situație. Și așa apele sînt tulburi, oamenii sînt cu nervii încordați – numai retrocedarea Bibliotecii mai lipsea. Mă rog: un corp important. Ca să nu mai zic că nu e o clădire construită în perioada României Mari, ci a Imperiului Țarist. Dau apă la moară celeilalte partide. Ca să nu mai spun că nu există o lege a retrocedării și atunci trebuie să se găsească artificii, să se facă anumite „excepții“. Cum ai lua-o, această poveste nu arată bine: o Bibliotecă centrală, un corp atît de important – un bun public major – trecut în spațiul privat al BOR nu dă bine. Cedarea spațiilor publice – de interes major pentru cetățeni – spre uz privat e mereu un regres. Sînt atîtea alte spații care pot fi retrocedate. Repet: nu există un cadru legal – ce facem cu celelalte culte? Cu miile de nedreptățiți care nu au primit nimic? De ce această „excepționalitate“? Dacă statul român și BOR ar fi ceva mai înțelepți, ar avea enorm de multe de cîștigat lucrînd ceva mai strategic. Cum e cazul deschiderii la Cahul a unei clădiri noi a teatrului „B.P. Hasdeu“ cu banii Guvernului român. Biserica ar putea lua o altă clădire pe care s-o renoveze, oferind astfel un model. Așa doar tulbură apele și învrăjbește populația.
În sud la mine – am fost acum cîțiva ani –, copiii acum sînt duși cu autobuzele prin liceele din zonă. Știi cum zic oamenii la autobuze? „Autobuzele românești“ – pentru că sînt donate de statul român. Pentru oameni asta sună tare pozitiv – „românii“ le duc copiii la școală. Astea sînt gesturi care contează enorm, și România are de cîștigat enorm ca imagine. Nu gargară patriotardă de sărbători.
C.T.: Dar cu numirea protejatei lui Plahotniuc la conducerea filialei ICR de la Chișinău?
V.E.: Eu aici aș fi puțin mai nuanțat – Moldova este o țară tare mică: aici toată lumea a colaborat cam cu toată lumea. E greu să ai o lungă activitate politică și să nu te fi intersectat cu Plahotniuc sau cu Filat. Dacă luăm la bani mărunți, și președinta Maia Sandu, și actualul prim-ministru Dorin Recean au fost apropiații (chiar foarte apropiați) lui Vlad Filat, celălalt mare oligarh moldovean implicat în faimoasele tranzacții de miliarde pentru care a fost arestat. Într-o perioadă cam delicată. Ce facem? Cum cîntărim – cu ce măsuri măsurăm? Nu sînt în situația să apăr pe cineva, dar nu-mi plac aceste triple măsuri. Așa cum doamnei Maia Sandu i s-a acordat un credit imens pe bună dreptate și pare a se descurca bine – să vedem și ce poate doamna Babiuc. Dar e o decizie politică – cam ăștia sînt oamenii pe care-i avem. Pe lîngă ce cadre a promovat ICR pe acolo, doamna pare chiar competentă. Oricum, ICR e într-o situație nu foarte bună la acest capitol al cadrelor. Aici e și treaba politicii ICR care, din păcate, e tot mai confuză, ca să fiu finuț.
C.T.: Din Statele Unite, chiar dinspre CIA, se spune că acum ar fi momentul unirii Moldovei cu România. Așa să fie ori vorbim discuții?
V.E.: Sincer, nu știu ce au în cap CIA și SUA. Iar problema Unirii e mai întîi problema noastră comună: o dorim sau nu? Și dacă o dorim, o putem face sau nu? Și dacă o facem, cum o facem? Avem un proiect sau doar așa, vorbărie patriotică ieftină? Nu e un proiect simplu și nu merge cu discurs de secolul al XIX-lea. Sîntem în anul 2023 – cu o altă situație politică, economică și socială, cu alte stratificări sociale și alt tip de probleme. Alt tip de interese domină, nu cele etnice.
C.T.: Maia Sandu a scos din Constituție „limba moldovenească“. O să fie ea în stare să scoată și „neutralitatea“ de acolo?
V.E.: Da, trebuie să se facă. Era o zonă mereu speculată, ca o fumigenă pe care politicienii o speculau – și le folosea. Lucrurile acestea trebuia tranșate încă din ’90. Era deja o etapă depășită, faptul că au lăsat-o în coadă de pește juridic nu e bine. Iar la Chișinău e ca în vorba veșnicului Saltîkov-Șcedrin: „Atunci cînd se vorbește mult despre patriotism, înseamnă că undeva, ceva s-a furat“. Iar tema limbii era pe post de fumigenă – folosită ca bîtă politică. Trebuia tranșată de mult. Însă dincolo de asta e nevoie nu doar de lege, ci de un cadru lingvistic – instituții, practică, prestigiul limbii. Iar aici e mult de lucru: că dacă renunțăm la rusă pentru a trece la engleză ca limbă de bază a tinerilor urbani nu am rezolvat multe. Iar bunicile nu mai sînt să mai salveze limba o dată. Căci bunicile noastre – femeile din sate – au salvat limba română acolo, nu intelectualii și orășenii, cum am povestit în Sălbaticii copii dingo.
C.T.: Crezi că Maia Sandu ar putea deveni președinta României Unite, după modelul Cuza?
V.E.: Sincer, nu cred. Cu toate că, dacă am avut un Băsescu și un Iohannis președinți, de ce nu și o Maia Sandu? E mai echilibrată și rațională, e mai integrativă. E educată și inteligentă. Are ceva unificator. Dar nu cred că românii de dincoace de Prut o vor accepta. Are calități de președinte. Dar cred totuși că e cam irealizabil.
C.T.: Ție ți se pare că sînt destui politicieni pe ambele maluri ale Prutului care vor unirea, că eu nu-i văd?
V.E.: Practic, noi nu am avut partide unioniste – am avut doar politicieni care au speculat această oportunitate. În România, ca și în Moldova, naționalismul se vinde binișor – unionismul la fel. Există o nișă. Există o întreagă clasă, grupuri care au devenit „patrioți pe ștat de plată“. Cum ironizează unii: „unionismul“ în Basarabia este o profesie. Pe zona aceea s-a adunat multă impostură, calitate umană slabă. Firește că sînt și oameni decenți acolo, unii chiar cred sincer. Dar nu am avut structuri politice coerente. Și, în definitiv, toți știu acolo că, odată cu Unirea, pozițiile lor de putere sînt în pericol. Ce putere renunță de bunăvoie la putere și la resurse? Pînă și scriitorii, care sînt cu limba, neamul și unirea toată ziua în gură, au propria lor uniune a scriitorilor – nu au una comună cu confrații lor români. Oare de ce? Acolo e un paradox și mai mare: aceiași scriitori sînt și în USM, și în USR – în ambele uniuni –, dimineața aleg șeful USM, după-masă șeful USR: aceiași oameni, în același cabinet. Caragiale! Ar fi putut da un exemplu de unire și să facă parte dintr-o singură uniune de breaslă. Dar la două țîțe se suge mai bine, cum se zice în popor. Eu sînt consecvent, nu fac parte din nici una și am făcut Unirea pentru mine – am doar acte românești. Nu cred în dubla cetățenie.
C.T.: Pentru Unire ar trebui și referendumuri în stînga și în dreapta Prutului. S-ar strînge destule voturi pro în România și în Republica Moldova?
V.E.: Ar trebui nu doar referendum – trebuie neapărat să existe o bază populară, dacă nu vrem probleme inutile. Dar și mai mult, ar trebui să existe un proiect mai clar – ce însemnă acest lucru, cum se face, cum se integrează, care e statutul acestor oameni. Nu mai sîntem în secolul al XIX-lea – vorbim de cetățeni, nu de etnii: Basarabia mereu a fost foarte pestriță etnic. Eu vin din Bugeac unde în fiecare sat e altă etnie și religie. Trebuie un proiect social-economic-administrativ clar. Oamenii să știe la ce se angajează, ce garanții au. Dacă înainte eram foarte sceptic, acum, sincer, cunoscînd bine situația de acolo și de aici, aș pleda pentru această idee. Însă ea nu trebuie să aibă la bază elementul etnic, ci pe cel civil-cetățenesc, cu mare accept pe partea socială, administrativă, drepturi multiple, garanții social-politice și economice. Lucrurile acestea trebuie gîndite bine în termenii de stat, instituții, drepturi, garanții, legi. Și multă infrastructură comună – peste 30 de ani de independență și nu se vede mai nimic: o infrastructură comună. Așa cum eu cred că bursele de studiu au un rol imens în apropierea celor două state, la fel e și cu infrastructura comună, și chiar mediatică. Poate chiar un plan educațional apropiat, mult mai multe investiții în educație și sănătate. Acele faimoase zone libere economice de frontieră care nu s-au mai făcut etc. Aș scăpa și de statul la vamă, de diversele chestiuni economice și administrative. Un astfel de plan nu există, din ce știu. Iar despre politica noastră externă mai bine tac.
