Hai, nene, la Iunion! Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată – o documentare făcută carte despre plăcerile de altădată, care se întorc astăzi.
Reporter: De unde atîtea crîșme, bodegi, grădini, varieteuri în perioada interbelică?
Vera Molea: Printre multele elemente civilizatoare, care au pătruns în România în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, putem menționa și acest tip de negoț „împănat” cu ceva distracție. Timp de mai bine de un secol, acest fenomen s-a dezvoltat nu doar la București, ci și în cele mai importante orașe din țară. Grădinile de vară au dat un farmec aparte capitalei noastre, căci aici, în fața farfuriilor pline cu mici și grătar și a halbelor cu bere, întîlneai în serile toride de vară oameni din toate categoriile sociale. Discuțiile vesele sau teribil de serioase încetau doar atunci cînd pe micile scene de teatru își începeau recitalurile actoricești nume grele ale teatrului românesc. Fiecare grădină devenea cunoscută după lumea care o frecventa, iar dacă mai avea și o scenă unde puteai să vezi actori cu nume răsunător, cu siguranță că intra în topul celor mai rîvnite locuri. Erau un debușeu atît pentru patronii lor, cît și pentru artiștii noștri care-și completau substanțial veniturile. În plus, aceste grădini satisfăceau, într-o oarecare măsură, dorința bucureșteanului din clasa de mijloc de a ieși din cotidian. Dacă trebuie să ne referim strict la perioada interbelică, aș pomeni aici crîșmele/grădinile de vară de mare succes unde aveau loc și spectacole de teatru: Grădina Oteteleșeanu, Blanduzia, Cărăbușul, dispărute înainte de declanșarea celui de-al doilea război mondial. Mai erau și cele de la periferie foarte căutate, cele din zona Gării de Nord – Marconi, Volta-Buzești – sau cele din zona Calea Călărași unde teatrele evreiești prezentau spectacole de teatru de artă, Jignița, Izbînda, Teatrul Nou.
Rep.: Care era filosofia acelei vieți?
V.M.: Nu am făcut un studiu amănunțit al dezvoltării acestei vechi și bănoase afaceri, a restaurantului/bodegii/crîșmei din sezonul estival, dar în urma cercetării mele despre teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată, am tras o concluzie: românului, mai ales celui din clasa de mijloc, îi plăcea să vorbească mult, să privească, să bîrfească, să socializeze, să facă cunoștințe noi, să flirteze, să lege și să dezlege amoruri, să discute despre chestiuni politice și afaceri. Grădinile de vară erau un mod de viață pentru bucureșteanul din perioada interbelică. Dacă cei bogați așteptau vara ca să plece la Karlsbad, Viena, Roma, Paris sau mai știu eu unde, cei cu venituri modeste rămîneau aici, în București. Și să nu credeți că verile de pe atunci erau cu temperaturi bune de stat în casă. Nicidecum. Am citit în presa vremii o serie de articole în care sînt descrise zile de caniculă, asemănătoare foarte mult cu cele de azi. Ce putea să facă la acea vreme omul cu venituri modeste după o zi caniculară? Televizor nu exista, radioul a fost adus și el destul de tîrziu în casele oamenilor, teatrele erau în vacanță. Răcoarea serii îl îmbia să iasă la o plimbare și un „popas” la o grădină de vară care-i oferea mici bucurii.
