Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Veselie la câmpie: prima stațiune all-inclusive în zonă de șes!

Zoom Veselie la câmpie: prima stațiune all-inclusive în zonă de șes!

Hotelurile all-inclusive, oaze de porceală în care turiștii crapă ca sparții și beau ca bureții, se întâlnesc îndeosebi la mare, chiar și la munte; în contextul crizei și reformelor am primit cu satisfacție vestea că un mic investitor a deschis prima stațiune all-inclusive de șes:

– De unde până unde stațiune în plină câmpie? De ce ar veni turiștii aici?

– De la groapa de gunoi până la malul gârlei. Turiștii merg la mare și la munte, apoi rămân cu un gol în buget și o neîmplinire în suflet.

– Care neîmplinire?

– Muntele e cu înălțimea, marea cu adâncimea: dacă le aduni, plus cu minus, iese zero, adică șes, ca pe la noi. Aritmetic, un sejur aici echivalează cu o vacanță la munte și una la mare.

– Aha! Și ce este inclus în prețul biletului?

– Întâi de toate, transportul cu trenul, autobuzul sau „ia-mă, nene!”. Numai dus, că poate unii îndrăgesc meleagurile astea și vor să rămână… Și am luat în calcul eventuale, dar improbabile evenimente nefericite, când nu mai trebuie bilet de întors…

– Există riscuri?

– Mai mici decât la mare ori la munte, că nu te îneci, nu cazi în prăpastie, nu te mânâncă urșii, deși marea și muntele sunt la egală distanță.

– La ce distanță?

– Câțiva centimetri, depinde de hartă. Dar e mai bine aici.

– Sunteți primarul localității?

– Da, și am făcut-o stațiune, că n-a mers cu agricultura: dacă în tot județul nu se cultivă nimic, de la cine să mai furi? Nici cultura n-a mers… priviți la fețele lor!

– La mare turiștii merg să se bronzeze, să se scalde; aici ce pot face?

– Cine se scaldă în gârla noastră iese gata bronzat, cu bronz de mai multe culori, în funcție de care combinat din deal varsă resturile: dacă varsă fabrica de mezeluri, iese bronz arămiu, de Canare, de la coloranții din salam. Bronzul negricios de Ibiza vine când varsă de la porci, e și sănătos, cu nămol. Oferim și bronz patinat, verzui, de la mătasea broaștei, când seacă gârla.

– La all-inclusive turiștii pot mânca și bea orice, cât pot; aici e la fel?

– Exact la fel, pot mânca și bea orice, cât pot. Dacă pot…

– Ce vreți să spuneți?

– Bucatele noastre sunt ceva mai iuți. Sătenii pun multe condimente, să nu se simtă mirosul, că n-au frigidere. Și carnea de porc, când se mai taie câte unul, are o aromă anume…

– Aromă de la ce?

– Păi oamenii dau spirtul prin pâine, să obțină băuturile tradiționale locale, iar pâinea folosită, albastră și însiropată, cum ar veni, o dau la purcei, ca să mănânce și să se simtă bine și ei.

13.920 de vizualizări
atentionare pamflet

4 comentarii

  1. #1

    Care vrea liniste si pace la plaja Sulina e locul ideal. Sau plaja Rasseyka ceva mai sus in Odesa! Eu prefer Odesa, nu ca as avea „alergie la romani” da’ prefer sa aud alta limba vorbita pe langa mine, macar in vacanta! Si 0 poluare fonica/manele sau alte imbecilitati de genul ce fac rau la stomac si apetit! Ah da, si nici „tuciurii” cu 3 kile de aur la gatzi nu gasesti, vezi ori auzi in Odesa 😉 😁 De vis

  2. #2

    Multă liniște și pace „ceva mai sus in Odesa”!

  3. #3

    Correct, „locatia” respectiva chiar exista, langa podul Tutora.
    Undeva langa Varsatoare, trece pe acolo Jijia, care este cand neagra ca pacura, cand maro de la balegarul de porci sau verzuie de matasea broastei, cu irizări gri-petrol.
    Pe mal sunt amenajate gratare de mici ‘all-inclusive’ si umbrare gen salcie pletoasa.
    Strict autentic, daca doriti, pot trimite poze. Si filmuleț.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia