S-au împlinit douăzeci ani de la dispariția prof. Florian Potra, renumit critic de film și dascăl la UNATC. În acest timp, fiul său Tudor n-a făcut decât să bată tribunalele, pentru a se apăra de pretențiile unei ”văduve postume” a tatălui său. La deschiderea succesiunii, fiul unic s-a trezit că apare – ca într-o telenovelă de duzină – dra Florentina Heroiu (fostă studentă a tatălui său, care l-a vizitat pe perioada bolii), înarmată cu ținuta unei văduve din Spania lui Franco, un act de căsătorie și o C.I. pe numele Florentina Potra. Cum își vizitase zilnic tatăl la spital, fără să audă nimic de dragoste, căsătorie sau moșteniri, fiul a încercat să afle de unde au apărut aceste acte oficiale.
La Starea Civilă a sectorului 5, registrul căsătoriilor a dovedit că certificatul era un fals, funcționarii alertând organele de anchetă. Prinsă cu minciuna, ”mireasa postumă” și-a recunoscut fapta în fața procurorului, care, impresionat de romantismul gestului, i-a dat un NUP, considerând că a uzurpa o identitate pentru a revendica moștenirea altuia nu reprezintă un pericol pentru societate. Încurajată, falsificatoarea a produs un testament de opt pagini, scris, chipurile, cu 48 ore înainte de deces, atunci când prof. Potra era sub perfuzii calmante, după șapte infarcturi în 40 zile. Da, șapte! Evident, în presupusul testament, tatăl își dezmoștenea fiul unic în favoarea soției-surpriză, recalificată în neo-ceaușistul ”tovarășă de viață”. Un al treilea fals, care nici nu i-ar fi fost util dacă primele două acte erau autentice. Pentru a dovedi acest fals, Tudor Potra a petrecut douăzeci ani pe culoarele Justiției, însoțind și crescând dosarul nr. 176/300/2002.
O primă expertiză grafologică a părut să-i dea dreptate femeii, însă expertiza medico-legală a Comisiei INML (precum și martorii, printre care și un doctor din spital) au lămurit următoarele: la data redactării așa-zisului testament, autorul nu doar că nu avea discernământ (creierul său fiind irigat cu sânge oxigenat în proporție de 5%), dar nu putea nici măcar să țină pixul în mână. Cum ar fi putut scrie opt pagini coerente, fluente și pline de digresiuni romantice? Instanța urma deci să ceară refacerea expertizei grafologice, de data asta în contextul medical dovedit. Însă, surpriză! Judecătoarea e schimbată, iar cea nouă nu se mai încurcă să pună probele în acord, ci rezolvă repejor un dosar care însuma deja mii de pagini, dând dreptate unei falsificatoare dovedite, în numele unei singure probe favorabile. Apelul e respins în cinci minute, iar recursul depus la 26.02.2016 are aceeași soartă, instanțele fiind probabil preocupate doar să reducă numărul de dosare vechi și să raporteze eficientizarea actului de justiție. Tribunalul București, secția a V-a civilă, decide definitiv, după douăzeci ani, că o persoană care a prezentat într-o cauză trei acte, dintre care două au fost rapid dovedite false, iar al treilea a fost scris de un om oficial semileșinat și care nu putea fizic face efortul de a scrie, este nu doar nevinovată, ci va fi și recompensată cu casa, mașina și mobilele agonisite de trei generații în familia unui om care nu a făcut decât greșeala să-i fie profesor.
Se pune întrebarea: ce să reformăm mai întâi, Justiția sau învățământul?
1.990 de vizualizări
saisezi de mii de filme porno :))))))))))))))))))) cinci la suta
Judecatorii ar trebui sa plateasca din banii lor tratamentele psihiatrice ale celor pe care i-au nenorocit cu sentinte nedrepte. Odata ce-ai pasit intr-un tribunal din Ro, asteapta-te sa patesti tot ceea ce contrazice dreptatea si logica. In afara de sentintele ”dupa dictare’ la care ciulesc urechile, restul, cum au ei chef.